SFANTUL IOAN HRISOSTOM

Viata lui Hrisostom nu a fost nici calmă si nici usoară. A fost un martir si un ascet. Isprăvile lui nu au fost implinite in desert ci in haosul lumii, in pupitrul predicatorului si nu pe tronul episcopal. Martiriul lui a fost fără sange. Nu a fost torturat de dusmani externi ci de fratii lui care s-au dovedit falsi si si-a sfarsit viata in lanturi, in exil, sub interdictie si persecutat de crestini pentru credinta lui in Hristos si Evanghelie, pe care a predicat-o ca o pe revelatie si o lege a vietii.

Hrisostom a fost un evanghelist si un predicator al vestii celei bune a Evangheliei. A fost un invătător care a avut un interes viu in subiectele contemporane si adevărata semnificatie a acestei invătături poate fi inteleasă in contextul istoric. El i-a condamnat pe crestinii secolului al patrulea care pretindeau că trăiesc după preceptele evangheliei si i-a avertizat că ei si-au relaxat eforturile prematur. Acest profet al iubirii universale a vorbit frecvent si aspru fiindcă i se părea că predică si poartă mărturie in fata unor morti. Pentru el nedreptatea si absenta iubirii in lumea crestină primea o semnificatie catastrofică, aproape apocaliptică. „Ni s-a stins fervoarea si trupul lui Hristos a murit.” Jugul usor al iubirii părea o greutate de nesuportat in lumea indiferentă. Aceasta explică in cele din urmă soarta amară a lui Hrisostom, căci el a fost scos afară de dragul adevărului pe care il predica. „Pentru aceasta lumea vă va uri.”

GEORGES FLOROVSKI, “PĂRINŢII ORIENTALI AI SECOLULUI AL PATRULEA”

PS: Continuarea studiului AICI.

Frumuseti din Biblie (4)

Rut2: 8 Boaz i-a zis lui Rut: – Ascultă-mă, fiică! Să nu mergi la cules pe un alt ogor şi să nu pleci de aici! Rămâi cu slujitoarele mele. 9 Uită-te unde vor secera pe ogor şi du-te după ele! Voi porunci slujitorilor să nu se atingă de tine. Iar când ţi-e sete, poţi să mergi la vase şi să bei din ceea ce au scos slujitorii.
14 La ora mesei Boaz i-a zis lui Rut: – Apropie-te, mănâncă din pâine şi înmoaie-ţi bucata în zeama cu oţet. Ea s-a aşezat lângă secerători, iar el a servit-o cu boabe prăjite. Ea a mâncat, s-a săturat şi i-a mai şi rămas. 15 Apoi, când ea s-a ridicat să mai culeagă, Boaz le-a poruncit slujitorilor săi astfel: – Lăsaţi-o să culeagă chiar şi dintre snopi, fără să o umiliţi! 16 Ba chiar scoateţi-i spice din snopi şi aruncaţi-i-le pe jos, ca să le poată culege şi nu o dojeniţi!

Un alt prea-frumos pasaj din Scripturi. Rut, o venetica, o vaduva, o oropsita de soarta, se alipeste de soacra-sa si o urmeaza pana moartea le va desparti, la bine si la rau.Ajunsa muncitoare cu ziua, la mila si bunavointa cui s-o indura de ea sa-i lase ceva spice de cules ca sa aiba ce manca, Rut, moabita intalneste un barbat care cauta sa se arate un demn reprezentant al Dumnezeului "sub aripile Căruia ai venit să te adăposteĹźti!" – cum ii va spune el strainei.
Este de-a dreptul miscator modul plin de bunavointa, amabilitate si bunatate cu care Boaz o intampina pe Rut:

1. ramai pe ogorul meu! nu care cumva sa te duci pe alt ogor – stia el ca mai sunt vecini care ar fi profitat de situatia unei straine aflate la discretia puternicilor locului

2. nu numai de rautatile vecinilor de tarla o fereste Boaz, ci porunceste chiar slugilor lui sa nu se atinga de ea!

3. are acces neingradit la apa racoroasa cand va fi insetata de zaduful zilei ( altii urmau sa scoata si transporte apa pentru Rut!)

4. la ora mesei nu doar ca o invita sa serveasca masa cu el, dar chiar el(!) este servitorul ei. Si n-a lasat pana ce nu s-a saturat "si a mai si ramas".

5. repeta porunca pentru slugi: "sa n-o umiliti!";

6. mai mult , slugile sa-i lase intentionat mai gramada spice, sa aiba de unde culege mai usor

7. pentru a treia oara isi atentioneaza oamenii: "nu o dojeniti!"

Cata bunavointa! Cata protectie si grija: sa nu se atinga de ea, sa n-o umileasca, sa nu o dojeneasca! Cata amabilitate! Un gentleman desavarsit! Un crestin inainte de Cristos.
Dar cine era acest gentleman?

Matei 1:5 lui Salmon i s-a născut Boaz, mama acestuia fiind Rahab,

Gentleman-ul era fiul prostituatei Rahab(!), scapata ca prin urechile acului de la exterminarea Ierihonului, pentru ca adapostise si scapase viata spionilor evrei printr-o… minciuna!

Fiul prostituatei Rahav( o alta venetica…), transfigurat intr-un demn reprezentant al Dumnezeului lui Israel, avea sa se casatoreasca cu emigranta moabita venita sa se adaposteasca sub aripile aceluias Dumnezeu, iar ei urmau sa fie strabunicii imparatului David si stramosii Imparatului Imparatilor.

Judecati reciproce

Fericitul Ieronim: „Dumnezeu este mi­lostiv din fire şi pregătit să-i mântuiască cu iertarea pe aceia pe care nu-i poate mântui cu dreptatea".

Citesc în paralel două texte straşnice de­spre „nedreptatea lui Dumnezeu". Autori: doi evrei convertiţi la creştinism: N. Steinhardt şi Richard Wurmbrandt. Cei doi autori aduc în discuţie, de fapt, paradoxul exprimat de Sfân­tul Efrem Sirul: nu huliţi spunând că Dumnezeu e drept. Ambele texte sunt, de fapt, predici. Non-conformiste, fără să fie blasfemiatoare şi lucide fără să fie reci şi raţionaliste. Ca sarea în bu­cate. Desigur că nu sunt nici siropoase nici găunos-evlavioase, dar nici hulitoare, cum am fi pregătiţi, la prima vedere, să credem. Predica lui N. Steinhardt se numeşte oarecum interogativ-expectativ „Se poate vorbi despre ne­dreptatea lui Dumnezeu?" şi a fost rostită din amvonul Rohiei oamenilor, iar cea a lui Wurmbrandt afirmativ-expoziv „Legile nedrepte ale Domnului" şi a fost rostită îngerilor şi lui Dumnezeu în închisoare. Concluzia lui N. Steinhardt: „Bucuroşi să fim că Dumnezeu nu este drept. De vom fi judecaţi numai după dreptate, suntem pierduţi. De intră cu noi la judecată dreaptă, osândiţi vom fi până la unul. Din fericire pentru noi însă, Dumnezeu nu judecă numai după dreptate ci şi după milă, dragoste şi îndurare — adică, de fapt, după ne­dreptate". Wurmbrandt, îl cheamă pur şi sim­plu pe Dumnezeu la interogator, apostrofându-L şi precizându-I în faţă „nedreptăţile" de care e în stare. Asistăm la o răfuială de ex­cepţie între om şi Dumnezeu. „In prezenţa altor oameni trebuia să Te laud. Acum însă sunt liber să-Ţi pun întrebări, şi chiar să-ţi fac reproşuri, cum făcuseră înaintea mea atât David cât şi Iov", îndrăzneşte omul Richard. Re­proşurile nu contenesc, dar nici Nădejde nu se lasă mai prejos. Ea îl absolvă pe om de blas­femie şi pe Domnul de nedreptate. Nu cuvintele stricte ale poruncilor, ci intenţia iubitoare a Domnului. „Cine ştie dacă Iisus, în drumul Lui spre noi pentru a ne ajuta, n-a observat vreo floare cu petalele gata să cadă la pământ sub povara stropilor de rouă, şi S-a oprit s-o scuture de povara ei."

Imi aduc aminte că, la un moment dat, povestind despre Leon Bloy Ĺźi despre evreitatea Mântuitorului, N. Steinhardt mi-a spus: „Să Ĺźtii, Ioane că, deĹźi am avut multe, grele Ĺźi foarte urâte păcate, la Judecată mă voi apăra cu străşnicie Ă®n faĹŁa Dreptului Judecător… Nu mă voi lăsa cu una cu două… Mă voi bate pentru mântuirea mea! Ii voi vorbi Domnului ca de la ovrei la ovrei…”

Potrivit lui Isaia (1,18) („Veniţi să ne jude­căm, zice Domnul"), pastorului Wurmbrandt şi monahului Nicolae, Judecata va fi reciprocă.

Ioan Pintea, Jurnal discontinuu cu N Steinhardt, p. 243-245

Teologul Mozart(2)

Datorita comentariilor la prima postare cu acest titlu am decis sa revin cu … precizari a la Steinhardt .

Un comentariu cat se poate de nimerit la ceea ce scrie Barth despre geniul lui Mozart ca teolog, este comentariul parintelui Steinhardt :

"Dumnezeu e dincolo de toate celelalte noĹŁiuni ale relativităţii noastre. Meister Eckhart speria călugăriĹŁele din Colonia – Ĺźi-Ĺźi scandaliza superiorii – Ă®ncepĂ®ndu-Ĺźi predicile cu fraze ca: Dumnezeu nu e bun, Dumnezeu nu e drept, Dumnezeu nu e necuprins, Dumnezeu nu e puternic. Urma o pauză de consternare, iar după aceea fraza era reluată: aĹźa cum nu e nici rău, nici nedrept, nici mic, nici slab; Dumnezeu stă dincolo de aceste subĂ®mpărĹŁiri.
Formula nietzscheană ["dincolo de bine si de rau"] a fost interpretată în sensul că ne este permis să fim răi. Inseamnă că n-a fost măcar citită cu atenţie. E o invitaţie la starea unde nu mai există nici binele, nici răul, după cum în acea „regiune" nu mai pot fi concepute în nici un chip bipolarităţile, dualităţile, contradicţiile. Acolo unde nu există (incă nu există ori nu mai există) ştiinţa binelui şi răului, stăpîneşte bunătatea pură a lui Dumnezeu şi a primelor zile ale creatiunii.
Cît de greşit este să poţi crede că dincolo de bine şi rău ar fi permanentizarea şi definitivarea unuia din cei doi termeni. Pe tărîmul acela binele e unul şi e absolut. Acolo ajung cei doi eroi ai Cavalerului Ordinului Santiago, tatăl şi fiica, în piesa lui Montherlant, contopindu-se în Unul.
Cum mi-aş închipui, exprimată în termeni lumeşti, o asemenea stare? prin muzica lui Mozart, care şi ea nu e nici tragică, nici veselă, ci graţioasă şi euforică, nedespărţită, neştiutoare." Jurnalul Fericirii, pp 484-485 Ed. Polirom

".. in Rai se intra pe muzica de Mozart" – Ioan Pintea, Jurnal discontinuu cu Nicolae Steinhardt, p. 55

Si nu doar ca se intra in Rai pe muzica lui Mozart, ci se si huzureste in rai pe muzica aceluiasi Mozart – daca parintele Steinhardt nu greseste :

"De la al treilea Ă®n sus, lucrurile se schimbă Ă®nsă. Orice urmă de contabilitate dispare. Suim spre Hristos.[…]

Pe măsură ce urcăm scara cerurilor, priveliĹźtile sunt mai neaĹźteptate. Printre constelaĹŁii Ĺźiroiuri de galaxii, stele novae, pitice Ĺźi albe, uitĂ®nd de predici mĂ®nioase, volume de teologie Ĺźi argumente apologetice, depăşind izvoare veĹźnice de hidrogen – reglate de spiritul profesorului Hoyle -, lăsĂ®nd Ă®n urmă judecători, constructori, socotitori, profeĹŁi, gravi filozofi Ĺźi geometri neeuclidieni. Sufletul urcă mereu mai sus, curăţîndu-se, pĂ®nă la staĹŁia terminus: locul de lumină Ĺźi verdeaţă, pajiĹźtea Ă®nflorată, miĹźunĂ®nd de căţei mici Ĺźi dolofani Ĺźi de pisicuĹŁe albe cu fundă, acolo unde răsună acordurile divertismentelor lui Mozart Ĺźi se ostenesc Ă®ngerii cu aripi ai lui Liliom să ofere necontenit dulceĹŁuri Ĺźi Ĺźerbet, acolo unde se află Dumnezeul cel adevărat, al pruncilor lăsaĹŁi – Ă®n sfĂ®rĹźit – să vină, oricĂ®t de bătrĂ®ni de ani sau de Ă®mpovăraĹŁi de grele amintiri, să vadă: pe Tatăl cu barba albă, la mijloc, pe Hristos purtător de stigmate Ĺźi cruce Ă®n dreapta, pe Duhul curăţitor Ĺźi alinător Ă®n stĂ®nga." Jurnalul Fericirii, pp 287-288 Ed. Polirom

Adevaratul Israel – "soacra si nora"

Potrivit tradiţiei, numai unul dintre autorii Noului Testa­ment, şi anume Luca, nu a fost evreu. Din cîte ştim, nici unul dintre Părinţii Bisericii nu a fost evreu, cu excep­ţia lui Herma şi Hegesip care s-ar putea să fi fost; Iustin Martirul s-a născut în Samaria, nefiind însă evreu. Tran­ziţia ilustrată de acest contrast a avut o consecinţă deose­bit de însemnată pentru întreaga dezvoltare a doctrinei creştine.

Primii creĹźtini au fost evrei Ĺźi Ă®n noua lor credinţă au găsit o continuitate cu cea veche. Ĺži-au amintit că Ă®nsuĹźi Domnul a spus că nu a venit să strice Legea Ĺźi proorocii, ci să le Ă®mplinească; Ĺźi era inutil ca ereticii să nege acest lucru. Din primele capitole ale Faptelor SfinĹŁilor Apostoli avem o imagine puĹŁin cam idealizată a comunităţii creĹźtine care continua să urmeze Scripturile, cultul Ĺźi respectarea vieĹŁii religioase iudaice. Membrii Bisericii din Ierusalim, pe care Irineu o numea „Biserica din care au răsărit toate Bisericile, capitala cetăţenilor noului legămĂ®nt", Ă®l urmau pe Iacov, care, ca „frate al Domnului", era un fel de „calif, refuzĂ®nd sa accepte o ruptura radicala Ă®ntre viaĹŁa lor anterioară Ĺźi noul statut. RecunoĹźteau fără Ă®ndoială că se Ă®ntĂ®mplase ceva nou – nu cu desăvĂ®rĹźire nou, dar ceva de curĂ®nd restaurat Ĺźi Ă®mplinit. Chiar Ĺźi după căderea Ierusalimului Ă®n anul 70 d.H., aceĹźti „nazarineni" au menĹŁinut continuitatea cu iudaismul; ei „doresc să respecte poruncile date de Moise… Ĺźi totuĹźi aleg să trăiască alături de creĹźtini Ĺźi de credincioĹźi". Dar, mai ales Ă®nainte de anul 70, tensiunile din gĂ®ndirea iudaică au fost reflectate Ĺźi Ă®n teologia creĹźtină de la Ă®nceputuri. Grupa­rea condusă de Iacov manifesta analogii semnificative cu iudaismul palestinian, Ă®n vreme ce gruparea misionară care a ajuns să fie identificată Ă®n cele din urmă cu Pavel, precum Ĺźi apologetica creĹźtină din secolul al II-lea reflectau anumite afinităţi cu gĂ®ndirea iudaică a diasporei elenistice.

Insă mult mai important decît aceste paralele este conflictul dintre evreii elenişti şi iudeo-creştinii elenişti în legătură cu problema continuităţii între iudaism şi creştinism. După anul 70, acest conflict a marcat peste tot relaţiile dintre gîndirea iudaică şi cea creştină. Limitele şi scopul continuităţii au generat o controversă între Petru si Pavel, iar această controversă a continuat să frămînte Biserica. S-au încercat diverse soluţii practice care să rezolve problemele imediate legate de cult şi de regimul alimentar, însă ele nu au reuşit să ofere un răspuns perti­nent la întrebarea teologică: Ce este nou în noul legămînt? Orice altă semnificaţie ar avea, deosebirile dintre răspunsul dat la această întrebare în Faptele Sfinţilor Apostoli 15 (cu diferenţele sale textuale esenţiale) şi cel pe care il dă Pavel în Epistola către Galateni sugerează aceeaşi dificultate cu care se confrunta Biserica. Conducă­torii ambelor părţi erau creştini de origine iudaică; în ciuda răspunsurilor diferite, ei îşi puneau problema conti­nuităţii între iudaism şi creştinism cu o profundă notă personală.

Cum cei care se converteau proveneau mai mult din rîndurile păgînilor decît din rîndurile evreilor, această implicare personală a mai scăzut din intensitate, căpătînd relevanţă reversul chestiunii. Pentru creştinii evrei, pro­blema continuităţii era legată de relaţia lor cu „mama"; pentru creştinii păgîni era legată de relaţia lor cu „soacra".

Jaroslav Pelikan, Traditia crestina, vol. 1, pp. 36-37