Uite-asa, Doamne…

Ioan 11:45 Multi dintre iudeii care veniserã la Maria si vãzuserã ceea ce fãcuse el, au crezut în el. 46 Dar unii dintre ei au mers la farisei si le-au spus ce fãcuse Isus. 47 Asadar, arhiereii si fariseii au convocat Sinedriul si au spus: „Ce sã facem, pentru cã acest om face multe semne? 48Dacã-l lãsãm asa, toti vor crede în el; vor veni romanii si vor distruge si sanctuarul nostru si natiunea”.

49 Unul dintre ei, Caiafa, care era marele preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu stiti nimic, 50 nici nu întelegeti cã este mai bine pentru voi ca sã moarã un singur om pentru popor si sã nu piarã întreaga natiune”. 51 Însã nu a spus aceasta de la sine, ci, fiind mare preot în anul acela, a profetit cã Isus trebuia sã moarã pentru popor. 52 Si nu numai pentru popor, ci si pentru a-i aduna laolaltã pe fiii risipiti ai lui Dumnezeu. 53 Din ziua aceea, au hotãrât sã-l ucidã.

Iudei sunt dezbinati de invierea unui mort de catre un ex-tamplar devenit predicator ambulant. Unii cred minunea, altii se duc sa toarne mai marilor „bomba”: „blasfemiatorul” din Nazaret a inviat un mort. De-adevaratelea! Ce ne facem?

Soborul preotesc este convocat de urgenta intr-o reuniune extraordinara, de criza. Problema: ce ne facem cu Acest Om care face multe semne! Cu duiumul! Daca se limita la mici trucuri de cateva ori pe an, puteam noi explica… Dar ii chiar place sa faca minuni cu nemiluita si cu nemaiauzita! Auzi! Sa invieze un mort intrat deja in putrefactie (mirosea!…) Asta dupa paralitici,orbi,demonizati…vindecati. Pe bune!

Ce ne facem? Daca-L lasam asa, daca nu-I gasim ac de cojoc pentru a-L opri cumva, ne pierdem toti enoriasii care ne lasa cu certurile noastre si fug dupa minunile Lui. Si popularitatea Lui devine factor major de risc pentru securitatea nationala. Asta, cat de Miel bland pare El, arunca totul in aer, mai ceva ca o bomba nucleara.

Intervine patriarhul. Om experimentat, uns cu toate alifiile… Probabil din replica lui s-a inspirat Cocosila din „Morometii” ( „vezi ca esti prost?”). „Voi nu stiti nimic, nici nu Ă®ntelegeti…”. Ce v-ati face fara abilitatea mea, nepriceputilor? Nu pricepeti ca singura cale este eliminarea fizica a Vraciului? De minunile Lui are nevoie plebea. Noi nu. Nici de batai de cap cu romanii nu avem nevoie. Asta insa nu e de oprit.Nu-L putem mitui. Nici nu-L putem speria in vreun fel. Nicodim, Iosif si cei vrajiti de El care veti mai fi fiind ,trebuie sa realizati odata pentru totdeauna ca e incorigibil! E prea milos ca sa nu invie morti, sa vindece sarantoci, sa-Si faca veacul printre vamesi,leprosi, Magdalene… Aveti impresia ca romanilor le convine sa stie, doar si ipotetic, ca El poate invia pe oricine,deci si pe cei pe care ei se muncesc sa-i rastigneasca?

Si asa, pe pretexte de securitate nationala, pe motiv de mentinere a enoriasilor fideli lor, pentru binele si tihna somnului lor( ce s-au mai inselat…) L-au condamnat la moarte fara drept de apel. L-au condamnat la moarte pe Invietorul mortilor!

Uite-asa, Doamne, daca Te-ai apucat sa invii morti ai ajuns sortit mortii… De parca Te puteau atinge daca nu-i lasai Tu…

N. Steinhardt : Duminica Orbului din naĹźtere – Duminica 6 după PaĹźti

O excelenta misiune si-a asumat o crestina care colecteaza predici la sarbatori de la diferiti mari predicatori si le posteaza impreuna. Dupa citarea pasajului biblic ce sta la baza omiliilor acestea sunt listate impreuna cu titlurile si linkurile unde pot fi citite online.
Un exemplu:

PREDICI ĹžI OMILII

la Duminica Orbului din naĹźtere – Duminica 6 după PaĹźti

OMILIE 1 SFANTUL IOAN GURA DE AUR => NIMENI NU ESTE PEDEPSIT PENTRU PACATUL PARINTILOR SAI

OMILIE 2 SFANTUL IOAN GURA DE AUR => BUNATATEA LUI DUMNEZEU FATA DE TOTI OAMNEII, FARA EXCEPTIE

OMILIE 3 SFANTUL IOAN GURA DE AUR => INTREBAT DE FARISEI, ORBUL DIN NASTERE LE RASPUNDE CU CURAJ SI DA SLAVA LUI DUMNEZEU

OMILIE 4 SFANTUL IOAN GURA DE AUR => IISUS HRISTOS VINE INAINTEA ORBULUI DIN NASTERE, CA PENTRU A-L LAUDA PENTRU MARTURISIREA SA CURAJOASA , EL II DA UN NOU HAR

CUVANT 1 NICOLAE STEINHARDT =>ADMIRATIILE DOMNULUI-ORBUL DIN NASTERE

CUVANT 2 NICOLAE STEINHARDT => MARTURISIRILE DOMNULUI-ORBUL DIN NASTERE

CUVANT 3 NICOLAE STEINHARDT=> DOAMNE, SA VAD !

PREDICA SFANTUL TEOFILACT AL BULGARIEI

PREDICA SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI

PREDICA SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL

Data fiind admiratia mea crescanda pentru primii doi super-predicatori din lista, dar din lipsa de spatiu, ma voi limita la citarea aici doar a primelor doua predici ale Monahului de la Rohia (in ciuda repetarilor unor idei…) cea de-a treia si cele ale Gurii de Aur ramanand „tema pentru acasa” iubitorilor de Cuvant dumnezeiesc :

ADMIRAŢIILE DOMNULUI

5. Dar cazul cel mai izbitor este fără îndoială al orbului din naştere ( Ioan 9, 1-38 ) pe care Hristos îl răsplăteşte ca pe nimeni altcineva.

De ce oare? Pentru că află că orbul vindecat s-a purtat frumos şi cu deplin curaj, s-a arătat demn şi recunoscător, L-a apărat pe Acel care-l tămăduise, i-a înfruntat pe farisei şi din pricina aceasta a fost ocărât, jignit şi alungat, suferind aşadar, ca un slujitor şi un mărturisitor al lui Iisus Hristos.

Domnul, de aceea, vrea neapărat să-l răsplătească. Dar cum? Cu ce? În care fel?
Aur şi argint să-i dea, nu are.

I-a dat vederea. Ce lucru mai de preţ i-ar putea dărui? Parcă L-am vedea pe Domnul căutând în jur, gândindu-Se ce anume i-ar putea oferi neînfricatului şi vrednicului bărbat care-I stă acum în faţă. Ce semn de admiraţie pentru perfecta ţinută de care a dat cu prisosinţă dovadă? I-a înfruntat pe farisei. Nu a consimţit să dea declaraţie cum că binefăcătorul lui e păcătos, potrivit dorinţei lor. Le-a spus, celor care ţineau morţiş să tot repete că nu ştiu de unde vine Acela: păi tocmai aici e minunea, că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a dat vederea. L-au luat în râs, l-au ameninţat, l-au dat afară, dar a rămas neclintit.

Domnul, pricepem, parcă simte nevoia să nu-l lase fară de răsplată, să-şi manifeste admiraţia. Dar cum? În care fel? Prin ce?

Şi-atunci, tot căutând, concepe o idee cu adevărat extraordinară în mintea Sa dumnezeiesc-omenească. Şi face un lucru, un gest ce-şi află echivalentul (pe plan profan) cu al regelui care pe câmpul de luptă ar desprinde de la gâtul său ori de pe pieptul său o decoraţie şi-ar prinde-o pe pieptul unui viteaz, ori în al lui Buddha, când iepure fiind, într-unul din nenumăratele sale avataruri, se arunca în foc pentru ca să-l poată ospăta pe obositul brahman care venise la el. Ori şi în al femeii care din recunoştinţă pentru un bărbat, neavând ce-i dărui, pe sine se dăruieşte.

Aşa şi Domnul, neavând ce anume da, pe Sine Se dă fostului orb, dezvăluindu-Se ca Dumnezeu. I se arată, I se descoperă, îi destăinuieşte dumnezeirea Lui. „L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este”.

Iată darul, cum mai scump nu poate fi.

Iată actul ce-mi pare că este cel mai admirativ dintre cele săvârĹźite de Hristos pe acest pământ, poate exprimând o Ĺźi mai mare admiraĹŁie decât pentru hananeancă. Neavând ce să-i dea, i Se dezvăluie, îşi descoperă identitatea, iese din anonimat Ĺźi -suprem omagiu – Ă®i spune Cine este.

Ce altceva fără seamăn îi putea oferi decât această repetare a scenei de pe Tabor: Hristos, pentru fostul orb, îşi manifestă din nou dumnezeirea, mai albă ca omătul, mai strălucitoare decât o mie de sori, îi pune adică la îndemână Măreţia, Splendoarea şi Absolutul, acel Ding an sich pe care Kant îl socotea nerevelabil.

Convorbirea dintre Iisus şi fostul orb mai recapitulează şi descoperirea făcută lui Moise la Horeb: Eu sunt Cel ce sunt (leş. 3, 14).

Dar vor fi poate invocaţi Petru şi Marta. Într-adevăr, nu le ascunde nici lor „lucrul în sine”, însă lor li se confirmă numai răspunsul dat următoarei întrebări puse. Pe când fostului orb Domnul din proprie iniţiativă, drept dar i Se descoperă, i „Se d
ăâ
€ť. Se despoaie pentru el de straiele Lui lumeĹźti Ĺźi de Ă®nfăţiĹźarea Lui omenească Ĺźi-i oferă spre contemplare pe Dumnezeu.

Ne mai putem întreba: De ce i-a dat Hristos vederea omului despre care ştim că nici el, nici părinţii lui n-au păcătuit? Ca să vadă cele lumeşti, lumea fenomenală?

Desigur, dar mai cu seamă ca să vadă pe Dumnezeu faţă către faţă, aşa cum nu le-a fost dat lui Moise, ori lui Ilie: Pe Hristos-Dumnezeu despuiat de toate atributele Sale pământeşti. Drept care şi omul tămăduit I se închină până la pământ.

MÄ‚RTURISIRILE DOMNULUI

1. Orbului din naĹźtere

Ioan 9, 35-38: „Auzind Iisus că l-au dat afară şi aflându-l i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Şi cine este Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Chiar Cel Care vorbeşte cu tine. Acela este”.

De ce fostului orb? Pentru că s-a purtat bine. Nu s-a dus să-L denunţe fariseilor(Altfel îi vorbeşte Hristos slăbănogului, un vechi păcătos, un turnător. Aceluia îi spunea doar:„De acum să nu mai păcătuieşte ca să nu-ţi fie ceva mai râu” (Ioan 5,14)). S-a ţinut tare, deşi a fost cu prisos hărţuit.

L-a preamărit pe Domnul. Nu s-a ruşinat de El.

I-a înfruntat, netemător, pe farisei.

A dat admirabilul răspuns (Ioan 9, 30): „Tocmai în aceasta stă minunea că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii”.

Domnul îl preţuieşte pe fostul orb, îi place de el, de curajul, de recunoştinţa (Analogică celeia a celui de-al zecelea lepros lecuit, singurul înapoiat ca să mulţumească. Ceilalţi nouă se vindecă, numai el se şi mântuieşte.) şi tăria lui.

De aceea i Se şi mărturiseşte cu un soi de bucurie, de grabă şi spre a-l consola cât mai rapid şi mai nepregetat că el trebuie să îndure ocara din pricina Lui (Aşa cum, de-mi este îngăduită îndrăzneaţă asemuire, Cuza Vodă îl sărută pe ţăranul care fusese scuipat de boier).

În ce fel să-l răsplătească pentru aceasta?

Prin darul cel mai scump ce-l putea face, prin onoarea supremă, prin copleşitoarea supracinstire a împărtăşirii tainei cele mai mari: îi face suprema onoare de a i Se mărturisi ca Fiu al lui Dumnezeu.

Taina aceasta – care-i fără pereche – i-o Ă®ncredinĹŁează ex abrupto Ĺźi stante pede. Ca un Ă®mpărat care pe câmpul de luptă Ĺźi-ar smulge decoraĹŁia cu lentă de la gât Ĺźi ar petrece-o Ă®n jurul gâtului unui brav.

Ĺži de data aceasta Domnul nu dă cu târâita Ĺźi cu zgârcenie. Nu dă meschin, ci boiereĹźte, conform obieciului Său. Nu-i spune celui tămăduit: Să Ĺźtii că Eu sunt un vraci cu puteri ascunse… Nu, i Se declară la modul absolut: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu! Ca unui ucenic, ca unui frate, ca unui prieten, ca unui confident al Său, ca unui sfetnic de taină, ca unui om de Ă®ncredere Ĺźi de nădejde.

I Se încredinţează. Cu alte vorbe, îi spune ceea ce avea să-i rostească mai târziu tâlharului celui bun: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”.

Orbul din naştere e mai întâi vindecat de orbirea trupească; i se dăruieşte apoi şi priveliştea lumii duhovniceşti, vederea de ordin superior. Hristos vine la el şi-i descoperă, faţă către faţă, pe Dumnezeu. Ca altădată, pe munte, lui Moise. O! neasemuita fericită cutremurare a clipei când i s-a spus: „L-ai şi văzut!”

PS: Superbe predici! Grozav privilegiu accesul la asa nestemnate! Felicitari truditoarei!

Globalizarea, individualizarea si sincretismul religios, consecintele internetului

Prof. dr. Jean-François Mayer, de la Universitatea din Fribourg (Elvetia), a conferentiat recent la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Patriarhul Justinian“ a Universitatii din Bucuresti, pe tema „Noile miscari religioase: provocarea internetului“, informeaza ziarul Lumina. Subiectul întâlnirii l-a constituit prezentarea provocarilor contemporane pe care internetul le aduce asupra vietii religioase la nivel mondial, dar si la nivel de grupare religioasa sau chiar Biserica. Profesorul Mayer a aratat ca „mutatiile tehnologice pe care internetul le produce în societatea de azi au un impact real asupra vietii religioase. Internetul transforma mediul si regulile jocului atât pentru credinciosi, cât si pentru miscarile religioase“. Globalizarea, individualizarea sau sincretismul religios sunt cele mai evidente consecinte ale impactului internetului asupra omului contemporan. „Unul dintre avantajele internetului, care se vede si la nivel de miscari religioase, este nu doar accesul la informatie, ci si la critica ei. Chiar daca vedem o exacerbare a initiativelor individuale si virtuale la nivel religios, eu cred ca internetul, pentru moment, nu suprima necesitatea contactului direct între oameni. Trebuie însa sa fim atenti si sa ne gândim ce se va întâmpla cu generatiile de tineri în viitor“, a spus dl Mayer. Provocarea pe care internetul o propune credintei ne ajuta sa întelegem ceva mai profund: „Criza de astazi este criza transmiterii credintei si a culturii religioase. Odata ce aceasta transmitere se întrerupe, este nevoie de mult efort pentru a o reface“, a atras atentia profesorul Mayer. Conferinta a adunat în amfiteatrul „Dumitru Staniloae“ al Facultatii de Teologie din Bucuresti aproximativ 200 de studenti si cadre didactice.

Sursa: Gardianul, 24 mai, p. 6
http://www.ziarullumina.ro/articole;566;1;9594;0;Religia-si-internetul-dezbat…

Cine este Jean-François Mayer

Jean-François Mayer, născut în 1957 la Fribourg (Elveţia), este doctor în istorie al Universităţii din Lyon (1984) şi autor a numeroase cărţi şi articole dedicate mişcărilor religioase contemporane. A condus lucrări de cercetare despre istoria şi situaţia grupurilor religioase alternative din Elveţia (1987-1990), a fost analist pe afaceri strategice şi internaţionale pentru Guvernul Federal din Elveţia (1991-1998). Din 1999 până în 2007, a predat la Universitatea din Fribourg, fiind frecvent invitat şi la universităţi străine. În paralel, din 2006, este şi responsabil ştiinţific al proiectului „Religie şi Politică“ al Institutului Universitar de Studii Internaţionale şi Dezvoltare, din Geneva. În 2007, a fondat Institutul „Religioscope“ care monitorizează şi oferă o radiografie clară a curentelor religioase contemporane. Totodată, Jean-François Mayer a creat şi câteva site-uri de informaţii şi de analiză a factorilor religioşi contemporani, printre care www.religion.info şi www.jfm.info.

PS: doua excelente articole si un raport care prezinta panorama fenomenului religios la nivel mondial si american se pot citi (ultimele doua sunt in franceza dar google translator ne ajuta ) la adresele U.S.Religious Landscape Survey , Religion aux Etats-Unis: mobilitĂ© et fluiditĂ© des appartenances si Religion: 2007-2008 – Ă©volutions et tendances

Sã rãmînã cum sînt sau sã nu mai fie deloc

SINT UT SUNT, AUT NON SINT

Declaratie privitoare la iezuiti, atribuitĂŁ generalului lor Lorenzo Ricci (1703–1775). Compania lui Isus, ordinul iezuitilor, Ă®ntemeiat Ă®n 1540 de SfĂ®ntul Ignatiu de Loyola pentru convertirea ereticilor si propĂŁsirea Bisericii, instrument al Contrareformei Ă®ntre secolele al XVI-lea si al XVIII-lea, fusese suprimatĂŁ Ă®n Portugalia (1759), Ă®n Franta (1764), la Parma (1768) si pierduse, Ă®n februarie 1769, pe cel din urmĂŁ mare protector al ei, papa Clement al XIII-lea (1758–1769). ĂŽncĂŁ dinainte de 1769 iezuitilor li se ceruse sĂŁ-si modifice Constitutiile. PĂŁrintele Ricci ar fi rĂŁspuns: „SĂŁ rĂŁmĂ®nĂŁ cum sĂ®nt sau sĂŁ nu mai fie deloc.“ Fraza, acceptatĂŁ ca autenticĂŁ de istoricul Philippe Segnac, n-a fost niciodatĂŁ asumatĂŁ de iezuiti. Dar, chiar apocrifĂŁ, ea rezumĂŁ bine gĂ®ndirea si politica generalului Ricci (ordinul avea Ă®n fruntea lui un comandant general ales), care nu credea cĂŁ o totalĂŁ secularizare a iezuitilor ar fi salvat ordinul. Ricci a murit prizonier la Roma, Ă®n castelul Sant’ Angelo, pedepsit pentru cĂŁ nu acceptase dizolvarea Companiei lui Isus de cĂŁtre Clement al XIV-lea, la 21 iulie 1773. „Suprimarea ordinului celui mai influent al Bisericii romane, scrie Segnac, era o grea loviturĂŁ datĂŁ papalitĂŁtii. Jansenistii, filozofii iluministi, magistratii exultau.“

De la Cezar la Churchil. Vorbe memorabile explicate în contextul lor istoric (p. 66)

PS: ce bine ar fi fost daca aceste cuvinte ar fi fost deviza crestinilor de-a lungul veacurilor, de care sa se fi tinut mortis, fie si cu pretul vietii, precum martirii…

Transformarea lumii stã în mâinile noastre

De experienţa spirituală depinde modificarea radicală a omului şi viitorul lumii. (Thomas Merton – călugăr trapist american)

Odată cu Rusaliile şi plaja imensă care se va întinde simbolic până în prima duminică a Adventului, începe faza ultimă a Istoriei, plenitudinea timpurilor, al cărei mare Actor este Duhul Sfânt. Această eră radical nouă ia forma unei prodigioase aventuri.

El pune deja stăpânire pe pescarii cu mâinile aspre din Galileea Ĺźi Ă®i transformă Ă®n Apostoli, se pogoară asupra primilor credincioĹźi Ĺźi Ă®i inundă cu daruri necunoscute, Ă®i umple pe martiri cu ForĹŁa lui irezistibilă Ĺźi dă tonul Bisericii care se naĹźte, adevărata ei lungime de undă, cea a bucuriei explozive, a unui entuziasm nemaivăzut vreodată…

Isus le-a arătat ce este viaţa în Duhul. Nici un om n-a fost posedat de Duhul ca şi El! Duhul lui Dumnezeu se odihneşte peste mine, spune El, încă de la prima sa predică (Lc 4,18). Or, acolo unde este Duhul, acolo este libertatea. Este una din marile teme ale sfântului Pavel. Numele lui Isus înseamnă de fapt: „Salvator – Eliberator”.

Sub impulsul Duhului, Isus deruteazĂŁ planurile stabilite, busculează logica Ĺźi calculele noastre. Faţă de puternicii acestei lumi Ĺźi a puterilor care-i oprimă pe cei mici, suverana lui libertate declară: Ferice de cei săraci, de cei milostivi, de cei Ă®nfometaĹŁi Ĺźi Ă®nsetaĹŁi după dreptate. Faţă de o religie ai cărei responsabili sunt ei Ă®nĹźiĹźi ipocriĹŁi Ĺźi mincinoĹźi, potrivit renumitei diatribe pe care le-o adresează Isus Ă®n capitolul 23 al sfântului Matei, o religie Ă®n care legea talionului Ă®ncĂŁ are Ă®ntâietate Ĺźi Ă®n care ura are drept de cetĂŁtenie, Isus pune iubirea mai presus de orice. Căci libertatea este fiica iubirii. Dar culmea libertăţii este iubirea vrăjmaĹźilor. Este prodigioasa libertate a iertării, iubirea nebună pentru oameni care Ă®l va duce pe cruce, dar Ă®nsăşi moartea sa este un act de libertate, pentru că El Ă®nsuĹźi o alege… Iată noua manieră de a fi pe care o inaugurează Isus, o cu totul altă concepĹŁie a omului. Ĺži este opera Duhului.

Faţă de omul pietrificat în legile şi instituţiile care ucid viaţa, Isus este de un anticonformism absolut. Învãtãtor rătăcitor, fără bani, fără o piatră unde să-şi odihnească capul, El iubeşte reuniunile vesele şi compania păcătoşilor, manifestă o totală independenţă vizavi de toate presiunile şi constrângerile, scutură lanţurile proprietăţii şi ale intereselor personale, morala datoriilor şi obligaţiilor. Isus sfidează sclavia pe toată linia (Mt 5,25; 6,20; 12,46), El refuză toate exigenţele imperative şi exterioare care vin să punã botniţã Duhului (de ex. Mc 2,27). Această atitudine de libertate în Duhul este o ameninţare pentru toate principiile şi sistemele religioase, oricare ar fi acestea. Isus a incendiat legea şi a aprins focul Duhului Iubirii. Sfârşitul legii este Christos (Rm 10,4).

Numai sĂŁ nu negĂŁm Evanghelia, Isus spune Ĺźi fiecăruia dintre noi astăzi: Atunci când Duhul Sfânt va coborĂ® asupra voastră, veĹŁi fi Ă®mbrăcaĹŁi cu putere Ĺźi Ă®mi veĹŁi fi martori până la marginile pământului. Ĺži astăzi, la fel ca pe timpul Bisericii primare, nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu (Mt 17, 20) nici chiar miracolele Ĺźi minunile pe care le-au făcut. Pentru că El a spus Ĺźi: Voi fi cu voi până la sfârĹźitul timpurilor… VeĹŁi face lucruri mai mari decât mine. Să se fi scurtat braĹŁul lui Dumnezeu sau iubirea lui sĂŁ fi obosit ? Nu ne lipseĹźte decât credinĹŁa cât un grăunte de muĹźtar pentru a aduce focul Ă®n lume: exact acolo unde trăim!

De la botezul şi mirungerea noastră, acelaşi impuls, aceeaşi vitalitate, aceeaşi forţă ca cea a Apostolilor a coborât în inima noastră şi ea se află mereu acolo! Suntem marcaţi cu aceeaşi pecete şi investiţi cu aceeaşi misiune. Nu putem continua să trădăm Duhul şi să sufocăm Lumina care este în adâncul nostru! Fiecare în parte este răspunzător de limpezimea sau de tenebrele care domnesc în lume. Acolo unde trăiesc sunt eu într-adevăr un purtător de bucurie şi de pace? Transformarea lumii stã în mâinile noastre !

(Alphonse Goettmann – Lettre de BĂ©thanie, mai 2008 www.centre-bethanie.org )

In curs de aparitie : C.S. Lewis, Surprins de bucurie

Săptămâna viitoare (26-31 mai) EdituraHumanitas va lansa autobiografia lui C.S. Lewis, Surprins de bucurie. Pentru iubitorii lui C.S. Lewis, iată cuprinsul cărţii şi două fragmenţele (din capitolele 1, respectiv 14):

Cuvânt înainte de Walter Hooper

PrefaĹŁa autorului

Primii ani

În lagăr

Mountbracken Ĺźi Campbell

Îmi lărgesc orizonturile

RenaĹźtere

Baronie

Lumini Ĺźi umbre

Eliberare

Marele Knock

Soarta îmi zâmbeşte

Ĺžah

Arme şi tovarăşi de nădejde

Noua Perspectivă

Ĺžah mat

ĂŽnceputul

“Şezând odată lângă un tufiĹź de agriĹźe Ă®n floare, Ă®ntr-o zi de vară, s-a zămislit subit Ă®n mine, fără avertisment, ca dintr-un adânc nu de ani, ci de veacuri, amintirea acelei dimineĹŁi timpurii, la Casa Veche, când fratele meu adusese grădina lui de jucărie Ă®n camera noastră. ĂŽmi vine greu să găsesc cuvinte suficient de puternice pentru a descrie senzaĹŁia care m-a Ă®nvăluit;„fericirea fără de măsură” a Edenului, de care vorbeĹźte Milton (Ă®nĹŁelegându-l pe „fără de măsură” Ă®n sensul lui deplin, vechi), o aproximează Ă®ntru câtva. Era, fără-ndoială, o senzaĹŁie de dor, dar dor după ce? FireĹźte, nu pentru o cutie de biscuiĹŁi umplută cu muĹźchi, Ĺźi nici măcar pentru propriul trecut (deĹźi intra Ĺźi el la socoteală). Iou, lian potho – Ĺźi Ă®nainte să Ĺźtiu măcar ce doream, dorinĹŁa Ă®nsăşi a dispărut, licărul s-a stins, iar lumea a redevenit obiĹźnuită, tulburată doar de dorul pentru dorinĹŁa ce tocmai se risipise. Durase o clipită; Ĺźi, Ă®ntr-un anumit sens, tot ce gustasem până atunci pălise, prin comparaĹŁie.”

“Încercaţi să vă închipuiţi momentele mele de singurătate, în camera de la Magdalen, seară de seară, simţind, când îmi întrerupeam lucrul, fie şi preţ de o secundă, apropierea cu paşi măsuraţi, implacabili, a Celui pe care dorisem cu atâta ardoare să-l evit. Faptul de care mă temusem venea în cele din urmă peste mine. În ultimul trimestru din 1929 m-am dat bătut, am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu, am îngenuncheat şi m-am rugat: eram, pesemne, în seara aceea, cel mai şovăielnic şi mai abătut convertit din toată Anglia. Nu vedeam atunci ceea ce acum este cel mai glorios şi mai evident lucru: smerenia Divină care acceptă un convertit chiar şi în asemenea condiţii. Fiul Risipitor cel puţin s-a întors acasă purtat de propriile-i picioare. Dar cine poate proslăvi îndeajuns acea Iubire care deschide înaltele porţi în faţa unui fiu risipitor adus înăuntru dând din picioare, zbătându-se, plin de obidă şi căutând cu privirea în toate părţile o şansă de scăpare? Cuvintele compelle intrare, siliţi-i să intre, au fost atât de denaturate de oameni nelegiuiţi, încât ne cutremurăm în faţa lor; dar, înţelese cum se cuvinte, ele măsoară nemărginirea milei Divine. Asprimea lui Dumnezeu este mai gingaşă decât blândeţea omenească, iar constrângerea Lui este libertatea noastră.”

Sursa: http://vaisamar.wordpress.com/in-curs-de-aparitie/

Valoarea liniĹźtei

Linişte şi rugăciune

Dacă ne lăsăm ghidaĹŁi de cea mai veche carte de rugăciuni, Psalmii, notăm două forme principale ale rugăciunii, pe de o parte lamentarea Ĺźi strigătul de ajutor, Ĺźi pe de altă parte mulĹŁumirea Ĺźi lauda adusă lui Dumnezeu. ĂŽntr-un mod mai puĹŁin vizibil există o a treia formă a rugăciunii, fără cereri sau exprimare clară a laudei. De exemplu, Ă®n Psalmul 130 nu este decât calm Ĺźi Ă®ncredere : « Mi-am smerit Ĺźi mi-am domolit sufletul meu…Să nădăjduiască Ă®n Domnul, de acum Ĺźi până Ă®n veac ! »

Uneori, rugăciunea devine tăcută. Comuniunea paşnică cu Dumnezeu se poate face fără cuvinte. « Mi-am smerit şi mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc înţărcat de mama lui.” Ca un copil satisfăcut care este în braţele mamei sale şi care s-a oprit din plâns, astfel poate “ca răsplată a sufletului meu” în prezenţa lui Dumnezeu. Atunci rugăciunea nu are nevoie de cuvinte, poate nici de reflecţii.

Cum este posibil să atingem liniştea interioară? Uneori suntem aparent tăcuţi, dar, înăuntru, discutăm puternic, ne confruntăm cu parteneri imaginari sau luptăm cu noi înşine. Liniştea sufletelor noastre necesită un fel de simplitate : « N-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine. « Linişte înseamnă recunoaşterea faptului că grijile noastre nu pot face mare lucru. Linişte înseamnă să lăsăm lui Dumnezeu ceea ce este mai presus de noi şi de capacităţile noastre. Un moment de linişte, chiar şi foarte scurt, este ca o oprire sfântă, ca o odihnă de sabat, ca un armistiţiu al grijilor.

Frământarea gândurilor noastre poate fi comparată cu furtuna care a lovit barca discipolilor pe Marea Galileei, în timp ce Iisus dormea. Ca şi ei, putem fi pierduţi, neliniştiţi, incapabili de a ne calma noi înşine. Dar Hristos este de asemenea capabil să vină în ajutorul nostru. Căci cel care a certat vântul şi marea şi care a poruncit “şi s-a făcut linişte mare”, poate de asemenea să ne liniştească sufletul când ne este tulburat de frică şi griji. (Marcu, 4).

Rămânând în linişte, noi ne încredem şi sperăm în Dumnezeu. Un psalm sugerează că liniştea este în acelaşi timp o formă de laudă. Noi citim de obicei primul verset al Psalmului 64 : « Laudă Ţi se cuvine, Dumnezeule ». Această traducere urmează versiunea greacă, dar în prezent, textul ebraic care poate fi citit în majoritatea bibliilor este : « Ţie Ţi se cuvine cântare, Dumnezeule ». Când încetează cuvintele şi gândurile, Dumnezeu este lăudat în minunea liniştei şi în admiraţie.

Cuvântul lui Dumnezeu : tunet şi linişte

În pustia Sinai, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi fiilor lui Israel. Tunete şi fulgere şi sunet de trâmbiţe foarte puternic au precedat şi însoţit Cuvântul Domnului (Ieşirea, 19). Secole mai târziu, profetul Ilie s-a întors la muntele lui Dumnezeu. Acolo a retrăit experienţa strămoşilor lui : vijelie, cutremur şi foc şi a fost pregătit să-L asculte pe Dumnezeu vorbindu-i în furtună. Dar Dumnezeu nu a fost în fenomenele tradiţionale ale puterii sale. Când a încetat zgomotul puternic, Ilie a auzit o « adiere de vânt lin » şi Domnul i-a vorbit (III Regi, 19).

Dumnezeu vorbeşte cu voce tare sau într-un suflu de linişte ? Trebuie să luăm ca model poporul strâns la poalele Sinaiului sau pe profetul Ilie ? Este probabil o alternativă falsă. Fenomenele teribile care au însoţit darul celor zece porunci subliniază importanţa lor. Păstrarea sau respingerea lor este o chestiune de viaţă sau de moarte. Văzând un copil care aleargă direct sub o maşină, are dreptate să strige cât de tare poate. În situaţii analoage, profeţii au prevestit cuvântul Domnului, într-o manieră ce face să ne răsune urechile.

Cuvintele spuse cu voce tare se fac auzite, ele impresionează. Dar noi ştim bine că ele cu greu ne ating inimile. În loc să fie primite, ele întâmpină rezistenţă. Experienţa lui Ilie ne arată că Dumnezeu nu vrea să impresioneze, ci să fie înţeles şi primit. Dumnezeu a ales o « adiere de vânt lin » pentru a vorbi. Acesta este un paradox :

Dumnezeu este tăcut şi totuşi El vorbeşte

Când cuvântul Domnului devine« adiere de vânt lin », el este mai eficace ca niciodată pentru a ne schimba inimile. Vijelia puternică de pe Muntele Sinai a sfărâmat rocile, dar cuvântul tăcut al lui Dumnezeu este capabil să biruie inimile de piatră. Pentru Ilie însuşi, liniştea neaşteptată a fost probabil mai de temut decât vijelia şi tunetul. Manifestările puternice ale lui Dumnezeu i-au fost oarecum familiare. Liniştea lui Dumnezeu este cea care tulbură, aceasta fiind diferită de tot ceea ce Ilie cunoştea până atunci.

Liniştea ne pregăteşte pentru o nouă întâlnire cu Dumnezeu. În linişte, cuvântul Domnului poate ajunge până în colţurile cel mai ascunse ale inimilor noastre. În linişte, el se revelează « mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului » (Evrei 4,12). În linişte, încetăm să ne ascundem în faţa lui Dumnezeu şi lumina lui Hristos poate să atingă, să vindece şi să le transforme chiar şi pe cele de care ne este ruşine.

LiniĹźte Ĺźi iubire

Hristos a spus : »Aceasta este porunca Mea : să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu » (Ioan 15,12). Noi avem nevoie de linişte pentru a primi aceste cuvinte şi pentru a le pune în practică. Când suntem agitaţi şi neliniştiţi, noi avem atâtea argumente şi motive pentru a nu putea ierta şi iubi prea uşor. Dar când noi avem « sufletul nostru în pace şi linişte », aceste motive dispar. Poate că noi evităm uneori liniştea, preferând orice zgomot, cuvinte sau distracţii, pentru că pacea interioară este o afacere riscantă : ea ne face goi şi săraci, ea distruge amărăciunea şi revoltele şi ne conduce către darurile noastre. Liniştite şi sărace, inimile noastre sunt copleşite de Sfântul Duh, sunt umplute de o iubire necondiţionată. Liniştea este un umil dar sigur drum către iubire.

http://www.taize.fr/ro_article1621.html

Taizé: song clips

Title	MP3
Alleluia – Slava tiebie BoĹľe	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/Alleluia_-_Slava_Tiebie_Boze.mp3
BehĂĽte mich, Gott	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/behute_mich_gott.mp3
Bóg jest miłością	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/bog_jest_miloscia.mp3
Cantate Domino	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/cantate_domino.mp3
Da pacem cordium	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/da_pacem_cordium.mp3
Dominus spiritus est	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/dominus_spiritus_est.mp3
In manus tuas, Pater	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/In_Manus_Tuas_Pater.mp3
Jesus, remember me	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/jesus_remember_me.mp3
Mon âme se repose	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/Mon_Ame_Se_Repose.mp3
Nada te turbe	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/Nada_Te_Turbe.mp3
Seigneur, tu gardes mon âme	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/seigneur_tu_gardes.mp3
The kingdom of God	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/The_kingdom_of_God.mp3
Tu sei sorgente viva	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/Tu_sei.mp3
Wysławiajcie Pana	http://www.taize.fr/ext/sound/mp3/wyslawiajcie_pana.mp3

Mars pentru normalitate si familie in Bucuresti

Mai multe organizatii civice invita cetatenii Bucurestiului luni 19 mai la un “mars pentru normalitate, pentru familie si contra propagandei homosexuale.” Actiunea este un raspuns la manifestarile “Gayfest 2008″ din saptamana 19-24 mai, care se vor incheia cu o parada a “mandriei homosexuale” prin Capitala.

Conform organizatorilor, “obraznicia, insistenta si fortele politice si financiare de care fac uz homosexualii pentru promovarea homosexualitatii in ultimii ani reclama un raspuns imediat si clar din partea romanilor crestini. […] Asociatia ROST, alaturi de Asociatia Christiana, Asociatia pentru Cultura ‘Alfa’, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni si Fundatia Sf. Sava gireaza acest mars pentru normalitate.”

Marsul va incepe la ora 17.00 in fata Patriarhiei si va urma traseul Piata Universitatii, Piata Romana, Bulevardul Dacia, Calea Victoriei, Dealul Mitropoliei.

PS: un alt articol care arata tupeul nemaipomenit cu care se incearca impunerea nelegiurii homosexuale majoritatii normale a oamenilor, puteti citi aici:

Homosexualii vor dialog cu mega-bisericile

Evadarea din rutina de Edith Schaeffer

Edith Schaeffer este sotia renumitului ginditor si autor crestin Francis Schaeffer. A fondat impreuna cu sotul ei binecunoscuta comunitate crestina din Elvetia L’Abri Fellowship. L’Abri si-a inceput activitatea in propria lor familie tanara, in 1955, in satul Huemoz din Elvetia. Astazi L’Abri are sase filiale in lume – cate una in Elvetia, Anglia, Olanda si Suedia, iar in Statele Unite doua. Edith Schaeffer s-a nascut in China, unde parintii ei erau misionari in cadrul misiunii China Inland Mission, sub conducerea lui Hudson Taylor. Este autoarea a treisprezece carti, in care abordeaza o mare diversitate de subiecte. Mama a patru copii, are cincisprezece nepoti si sase stranepoti; locuieste in Rochester, Minnesota, unde activeaza in cadrul comunitatii L’Abri. Subiectul cartii Evadarea din rutina este transformarea indatoririlor casnice si a muncilor de rutina in ocazii de manifestare si dezvoltare a creativitatii cu care Dumnezeu – Intaiul Artist si supremul Creator – ne-a inzestrat pe noi, oamenii, in calitate de fapturi create dupa chipul Sau. Edith Schaeffer pleaca de la creativitatea si preocuparea pentru frumos demonstrate de Dumnezeu in creatia Sa, in care totul este maiestrit creat. Si, deoarece omul a fost creat dupa chipul Lui si a primit capacitatea de a fi creativ, manifestarea acesteia este o expresie a recunoasterii statutului nostru distinct in Creatie. Dar problemele vietii de zi cu zi, rutina treburilor zilnice, ne fac sa ne amintim nostalgici visele de odinioara si sa ne credem robii unei realitati serbede, care ne-a furat capacitatea de a ne manifesta talentele ascunse, de a ne inconjura de frumos si a ne bucura de el. Insa tocmai aceste probleme cotidiene, sustine autoarea, ne ofera o incredibila ocazie de a fi creativi si de a ne pune in valoare calitatile – spre satisfactia noastra personala, spre bucuria familiilor noastre si a celor din jur si, nu in ultimul rand, spre slava Dumnezeului creativ si iubitor de frumos, dupa al Carui chip am fost creati. De aceea suntem invitati sa ne gandim la cateva domenii practice in care putem schimba radical situatia – gradinarit si aranjamente florale; alimentatie; arta scrierii si arta dramatica; muzica, pictura, grafica si sculptura; recrearea creativa si vestimentatia. Cartea se incheie cu doua capitole consacrate discutiei despre mediul pe care il cream in jurul nostru si despre integrarea crestina ca anticipare a unitatii si armoniei care va exista in Imparatia lui Hristos. Cartea se adreseaza in primul rand femeilor, casatorite sau nu, care doresc sa transforme rutina indatoririlor casnice intr-o manifestare a creativitatii lor, dar si oricarei persoane adulte care iubeste frumosul si doreste sa primeasca idei extrem de practice pentru a-l putea cultiva mai mult in viata reala, de zi cu zi. Stilul este realist, dar placut si captivant. Sunt prezentate o multime de idei foarte practice si variate: de la modul de aranjare a mesei, pana la retete de mancare; de la modul de amenajare a casei, pana la modul in care ii putem ajuta pe copii sa inteleaga predicile la biserica; de la scrierea de scrisori, pana la organizarea de petreceri placute in familie etc. Cartea este ilustrata de Deirdre Ducker, dar sunt incluse si ilustratii realizate de autoare (capitolul 9). Pret: 40.00 lei