Familia este reteta fericirii, nu banii si sexul

Un sondaj de opinie recent arata ca tinerii americani considera relatiile interumane, in special cele din familie, ca principala sursa de fericire, informeaza ABC News. Sondajul, efectuat de Knowledge Networks Inc. pentru Associated Press si MTV, s-a desfasurat in perioada 16-23 aprilie si a cuprins 1.280 de persoane cu varste cuprinse intre 13 si 24 de ani. Prin intreviuri online, tinerii au raspuns la peste 100 de intrebari despre fericire.

Participantii au fost intrebati ce anume aduce fericirea, iar cel mai des intalnit raspuns (20%) a fost “timpul petrecut cu familia”. In total, 73% au declarat ca relatia lor cu parintii ii face fericiti. Acest fapt e in concordanta cu o alta intrebare care arata ca 64% dintre adolescentii cu varste intre 13 si 17 ani, ai caror parinti sunt impreuna, se trezesc fericiti dimineata, cu 20% mai multi decat in cazul copiilor cu parinti divortati.

Vorbind despere familia ei, o eleva de liceu in varsta de 17 ani, Kristiana John, a spus: “Ei sunt temelia mea. Mama imi spune ca si daca fac vreo prostie, ea tot ma va iubi. Chiar si numai faptul ca stiu asta ma face sa ma simt foarte fericita si binecuvantata”.

Un alt raspuns foarte des intalnit a fost “timpul petrecut cu prietenii”, urmat de “timpul petrecut cu o persoana speciala”. 92% din respondenti au afirmat ca vor in mod sigur sau probabil sa se casatoreasca, iar majoritatea spun ca isi doresc si copii.

Pe de alta parte, sondajul arata ca activitatea sexuala provoaca in general nefericire in randul copiilor cu varste intre 13 si 17 ani. Chiar si pentru cei cu varste intre 18 si 24 de ani, sexul poate duce la fericire temporara, dar in general este o cauza a nefericirii.

La intrebarea despre credinta, 55% au raspuns ca religia este “o parte foarte importanta din viata” sau “cel mai important lucru” din viata. Oamenii care practica o religie sau o anumita forma de spiritualitate tind sa fie mai fericiti. Cei care provin din familii mai bogate par in general mai fericiti. Totusi, la intrebarea despre sursa fericirii, aproape nici unul nu a amintit banii. Tinerii au pareri impartite in legatura cu eventuala fericire adusa de bani: 49% cred ca mai multi bani i-ar face mai fericiti, in timp ce 49% cred ca nu.

In sfarsit, intrebati cine este eroul lor, 10% au raspuns “Dumnezeu”, 5% au numit un profesor, dar aproape 50% au numit unul sau ambii parinti. Castigatoarea a fost “Mama”. (B.G. – Novopress romania)

Monseniorul Ghika, un sfant sub ciomege

yfla.wrap(„This multimedia content requires Flash version 9 and above.”, „Upgrade Now.”, „http:\/\/www.adobe.com\/shockwave\/download\/download.cgi?P1_Prod_Version=ShockwaveFlash”, „



Vaticanul pregateste beatificarea \”printului saracilor\”

Romania libera Miercuri, 22 August 2007

Congregatia pentru cauzele Sfintilor de la Vatican a inceput procesul de beatificare a martirului Vladimir Ghika.
Probele principale sunt documentele din arhivele fostei Securitati si marturiile fostilor colegi din puscariile comuniste. Vladimir Ghika a murit in 1954 la Inchisoarea Jilava, unde a fost torturat de Securitate, batjocorit si supus la simulari de spanzurare in pielea goala, atarnat in chingi metalice prin care trecea curent electric atat cat sa nu moara repede. Ordinul de arestare a fost dat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar indicatiile de condamnare au fost scrise de ministrul de Interne, Alexandru Draghici.
Print ortodox prin nastere, umil ingrijitor al leprosilor, al ranitilor din cele doua razboaie mondiale, al locuitorilor periferiilor capitalelor lumii, Vladimir Ghika a fost hirotonit preot catolic la 50 de ani. A explicat: \”Am trecut la catolicism pentru a fi un bun ortodox\”. Binecuvanta cu un spin din coroana lui Isus Christos, iar Dumnezeu savarsea minunea. Intre minuni se afla vindecarea unor persoane si nasterea mostenitorului tronului Japoniei.
Marcel Petrisor, fost coleg de celula, isi aminteste: \”Dadea mancarea celorlalti… Aveai impresia ca a coborat din icoane. Cu parul lui alb, cu barba alba, cu ochii albastri, privirea senina… Sfant sub ciomege\”.

Probele necesare procesului de beatificare \u2013 prima treapta a sfinteniei la catolici \u2013 provin din cele 26 de dosare ale Securitatii, precum si din marturiile fostilor colegi de celula, care au supravietuit regimului comunist. Pana in 1947, Vladimir Ghika si-a impartit averea cu saracii si bolnavii neajutorati, inclusiv cu leprosii, pe care i-a ingrijit fara teama. A calatorit pe toate continentele lumii, aducand alinare celor aflati in suferinta. Papa Pius al XI-lea spunea despre el, in gluma, ca este \”marele vagabond apostolic al secolului al XX-lea\”. S-a nascut intr-o zi de Craciun, intr-un palat (la care a renuntat de bunavoie), si a murit in 1954 in grotele puscariei de la Jilava, unde a fost inchis si torturat de comunisti. Botezat ortodox, Vladimir Ghika a trecut la catolicism si s-a preotit la 50 de ani. \”Am trecut la catolicism pentru a fi un bun ortodox\”, obisnuia sa spuna Monseniorul Ghika. \”Spirit ecumenic, Ms. Vladimir Ghika a dorit ca, prin inima sa mare, bisericile-surori \u2013 ortodoxa si catolica \u2013 sa fie unite. De aceea a trecut la catolicism\”, ne-a explicat preotul Ioan Ciobanu.

\”Chip de sfant coborat din icoane\”

Vladimir Ghika a fost propus spre beatificare de catre Dieceza Bucuresti. De documentele necesare procesului de beatificare s-au ocupat indeosebi preotul Ioan Ciobanu, care continua acum misiunea sacerdotala a Monseniorului Ghika la Biserica Franceza \”Sacr\u00e9 Coeur\” din Bucuresti, si Emanuel Cosmovici, care a adunat probe din arhivele Securitatii. Despre viata si moartea lui Ghika s-au scris o serie de carti, la inceput in Franta, iar dupa 1990, si in Romania. De referinta este \”Memoria tacerilor\”, semnata in 1987 de calugarita Elisabeth de Miribel (fosta secretara a generalului de Gaulle). Dupa 1990, unii dintre fostii colegi de celula ai Ms. Vladimir Ghika si-au publicat memoriile. Imaginea pe care si-o aminteau era a unui batran inalt si slab, cu parul alb si barba alba, cu ochii albastri, senini. \”Parca era chipul unui sfant pogorat din icoane\”, ne-a povestit Marcel Petrisor, fost coleg de celula.

Probele martiriului apar in dosarele Securitatii

Probele beatificarii sunt oferite insa, in mare parte, si de cele 26 de dosare ale Securitatii, aflate acum la CNSAS. In dosare, Vladimir Ghika este acuzat de \”complicitate la crima de inalta tradare\”, anchetat si apoi judecat si condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti in \”Lotul Menges\”. Intre cei care au depus marturie despre martiriul lui Ghika se afla supravietuitorii puscariilor comuniste, Hyeronimus Menges (mort in 2002, la Bremen), Matei Boila, Elena Postolache Kastel, Lucia Florei, Marcel Petrisor, profesorul Costache Florea, preotii Tertulian Langa si Petru Pecican si multi altii.

Dej a dat ordinul arestarii capilor Bisericii

In arestarea Ms. Vladimir Ghika si a tuturor conducatorilor incomozi ai Bisericii au fost implicati seful comunistilor, Gheorghe Gheorghiu-Dej, si ministrul de Interne, Alexandru Draghici. Ordinul de arestare a fost dat de catre Gh. Gheorghiu-Dej intr-o sedinta a Biroului Politic. Potrivit documentelor din arhivele Securitatii, Dej a ordonat: \”… trebuie gasite acuzatii contra capilor Bisericii in care sa fie caracterizati ca primesc instructiuni din partea unor cercuri straine, dusmanoase. Va trebui sa luam masuri tari si sa arestam cativa capi…\”. Vladimir Ghika a fost arestat pe strada, in noiembrie 1952, judecat si condamnat in 1953 in dosarul \”Lotul Menges\”.
In arhive exista si indicatiile analfabete ale lui Alexandru Draghici, ministru de Interne, depre cum trebuie judecat \”Lotul Menges\”: \”Fapte grave or fi dar nu stiu daca este bine un astfel de grup intrucit din aciaste lucruri am mai avut. Cred ca poate fi judecati in proces inchis si dat in presa\”.

\”…Parea un profet iesit din mormant\”

Procurorul a cerut pedeapsa maxima. Vladimir Ghika a refuzat sa fie aparat de avocatul din oficiu. \”\u00abNu va permit sa vorbiti in numele meu\u00bb, a strigat Ms. Ghika, cu mana ridicata, iesind din boxa acuzatilor. Era doar in reverenda, fara camasa, cu pieptul gol. Cu barba si parul alb, parea un profet iesit din mormant. Toti cei prezenti erau inmarmuriti\”, isi amintea Menges in memoriile sale. Pentru ca a sfidat instanta, Ms. Ghika a fost evacuat din sala. Dupa proces, Vladimir Ghika avea sa le spuna colegilor sai de proces ca s-a purtat astfel pentru a le da lor curaj.

Avocatii-procurori

Avocatii erau impropriu numiti ai apararii, deoarece si ei cereau, asemenea procurorilor, pedeapsa maxima. Spre exemplu, avocatul Emil Feraru spunea in fata judecatorilor despre clientii sai ca \”nu sunt decat o veriga a lungului lant de spionaj milenar, caruia trebuie sa-i punem capat. Este adevarat ca principalii vinovati se afla la Roma, in frunte cu Papa. Acesta ar trebui judecat si condamnat. Acestia care se afla aici nu fac decat sa execute ordinele primite de la Roma si de la Washington. In numele poporului, cer pedeapsa maxima\”.

Sfintenie, apostolat, model

Procesul de beatificare a robului lui Dumnezeu Vladimir Ghika este in curs. Este un proces important pentru prestigiul natiunii romane deoarec
e este vorba de o personalitate care transcende ordinarul si care are si dimensiunea universala. Este o personalitate a spiritualitatii si culturii romane si ce poate fi mai frumos ca o astfel de personalitate sa fie inaltata la cinstea altarelor! Conceptul de beatificare reprezinta recunoasterea unui prestigiu si are sensul, in cazul lui Vladimir Ghika, de a proiecta un model uman de carturar exemplar, de intelectual exemplar, de patriot exemplar si de om de credinta exemplar. Inainte de a se preoti, ca laic si ca patriot roman, Vladimir Ghika a fost prezent in viata sociala, politica si diplomatica din anii duri ai perioadei primului razboi mondial, actionand pentru reintregirea Romaniei la Paris, la Roma si la Vatican, unde a fost delegat de Consiliul National Roman. Tot ca simplu laic, a fost arhitectul initiativei infiintarii primului spital pentru saraci din Bucuresti \u2013 Spitalul Surorilor Caritatii. Apoi, in 1923, cand avea 50 de ani, Vladimir Ghika s-a preotit. A apucat aceasta cale a spiritualitatii si a devenit un fel de vagabond apostolic, fiind trimis de catre Sf. Biserica a Romei prin toata lumea \u2013 la Sidney, la Budapesta, la Buenos Aires, la Dublin, la Cartagina, unde a participat la congresele euharistice internationale. Separat de aceste congrese, a fost un misionar activ prin calatoriile sale in misiuni apostolice in Japonia, in China, in Ceylon. Toate acestea contureaza dimensiunea universala a Ms. Ghika si, in acelasi timp, tipic romaneasca, patriotica. Sunt trasaturi care il singularizeaza. Probabil e greu de gasit un personaj asemanator, comparabil. Cel mai important lucru din punctul de vedere al eternitatii este sfintenia vietii lui, felul in care el a practicat virtutile crestine, in maniera eroica prin daruirea de sine, prin grija fata de aproapele aflat in suferinta. El a fost duhovnic, sfetnic, director de constiinta si preot al lui Cristos, platind pentru toate acestea cu darul si jertfa propriei sale vieti, in acei ani sinistri ai Romaniei totalitare.

Procesul beatificarii

Propunerea de beatificare porneste de la nivelul diecezelor, al eparhiilor. Se intocmeste un dosar preliminar cu biografia persoanei propuse spre beatificare, dosar ce este trimis Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican, care functioneaza ca un tribunal. Se numeste un POSTULATOR (un fel de avocat al apararii persoanei propuse spre beatificare). Se pune pe rol un proces, se administreaza probe, se pledeaza. Procesul dureaza cativa ani.
Andrei Brezianu, scriitor, fiul spiritual al Ms. Vladimir Ghika

Minunile

\u00bb Spinul din coroana lui Isus Christos

Vladimir Ghika purta la piept o cutiuta in care avea un spin din coroana cu care a fost rastignit Isus Christos. Avea obiceiul sa binecuvanteze cu acel spin. Intre cei binecuvantati s-a aflat si imparatul Japoniei, cu care s-a intalnit la Tokyo, in perioada interbelica. Imparatul i-a spus cu tristete ca nu are urmasi si si-ar dori un fiu. \”Imparate, va voi da binecuvantarea lui Dumnezeu si Dumnezeu va va da un fiu\”, i-a prezis Vladimir Ghika, dupa care l-a binecuvantat cu spinul. Iar dupa un an, imparateasa Japoniei a dat nastere unui fiu. Cu acelasi spin a binecuvantat fata si ochii unei calugarite, ranita intr-o explozie. A doua zi, doctorii au privit stupefiati cum rana era aproape vindecata. Imediat dupa arestare, la perchezitia corporala, i s-a luat cutiuta cu spinul. \”Intr-o seara, a venit o femeie la poarta inchisorii si a adus cutiuta cu spinul. A spus ca o are de la un fost militar, care a fost gardian la Jilava. Spunea ca nu o mai poate tine deoarece au avut necazuri si cosmaruri. Lucrurile sfinte nu se ratacesc\”, crede Marcel Petrisor, fost coleg de celula. Dupa cativa ani de la moartea lui Ghika, obiectele acestuia, confiscate la arestare, au fost predate reprezentantilor familiei. Acum, spinul se afla la Arhiepiscopia Bucuresti.

Marcel Petrisor, fost coleg de celula:
\”A varsat samanta credintei in noi\”
\”Am stat cu ms.Vladimir Ghika in aceeasi celula, la Jilava. Eram uneori peste 100 de detinuti, jos in fort, pe sectia intai. Nici nu puteam sa stam in picioare, asa de multi eram. Stateam intr-o dunga si, daca voiam sa ne intoarcem, o faceam toti o data. Vara, pe noi curgeau apele si, combinat cu praful de pe rogojini, parca eram in zeghe. si pe deasupra, cu mirosul de excremente, ca daca intra o musca in camera cadea moarta. Eram acolo, de la vladica la opinca. Monseniorul se ridica intre toti, era un sfant. El privea suferinta ca pe o necesitate de izbavire a pacatelor. El credea ca era necesara aceasta suferinta, la scara globala, mondiala, pentru renasterea lumii in spirit religios. Eu eram tanar student si ma uitam la el ca la o icoana. Era ingaduitor cu cei care il asupreau, cu gardienii, pe care nu-i considera vinovati. A varsat samanta credintei in mintea noastra. Sfant sub ciomege, cum l-am numit eu dupa o intamplare. Eram multi si trebuiau golite tinetele. Faceam cu randul. Gardienii se grabeau si, daca nu te miscai repede, te loveau cu ciomegele. Se trecea pe sub ciomege cand eram scosi afara sau cand scoteam tinetele. Odata a fost randul Monseniorului sa scoata tinetele si el, batran fiind, se misca mai greu. Gardienii au ridicat ciomegele sa-l loveasca si au ramas paralizati, cu ciomegele sus. N-au reusit sa-l loveasca. I-a impietrit privirea lui. Era atat de impresionant ca figura incat aveai impresia ca a coborat din icoane. Cu parul lui alb, cu barba alba, cu ochii albastri si privirea senina. Cand ne privea parca arunca linistea in sufletele noastre. El nu prea manca. Dadea mancarea celorlalti. Era slab, hieratic. Ne spunea ca nu era suparat ca a intrat in inchisoare, ca a fost menirea lui sa fie in mijlocul oamenilor napastuiti.

PS: personal, am foarte serioase rezerve vis-avis de minunile \”spinului\” si de autenticitatea lui… Vorba lui Luther, daca s-ar aduna toate relicvele (declarate de ortodoxo-catolici sfinte si autentice) de pe toata fata pamantului, ne-ar iesi cativa munti de aschii din \”sfanta cruce\”, cateva tone de spini din coroana, \”cateva\” cimitire pline de moastele celor 12 apostoli…etc

Este trist ca aceasta religiozitate popular-traditionala impune practic minciuni si falsuri, bune de vrajit multimea… Daca Dumnezeu poate face minuni in ciuda unor asemenea aberatii crezute chiar de unii oameni luminati, sa nu-i spunem totusi negrului alb de dragul multimii …
„);To view this multimedia content, please enable Javascript.

"CREZ ORTODOX" de N Steinhardt

Cred în Sfanta Treime.
Cred într-Unul Domn Iisus Hristos Care neschimbat, din milă şi iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor şi a ne da simţul demnităţii şi nobleţei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeşte pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând şi smerit cu inima ci şi mai presus de orice, curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci şi ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreţ şi solemn, ci să fie batjocorit şi ocarât şi să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită şi mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiţiei omeneşti: suferinţa.
Care pe cei drepţi îi iubeşte şi de cei păcătoşi se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică şi nedezminţită afecţiune, fie ei încărcaţi cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost şi El om pe pământ, unde Şi-a primit stigmatele şi a dobândit o silă anume faţă de turnători, funcţionari straşnici şi birocraţie.
Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde şi când vrea, spre scandalul şi zăpăceala fariseilor, angeliştilor şi habotnicilor, care, ca şi Tatăl şi Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice şi scripturale. Căruia îi este lehamite de ţapi şi viţei sub orice chip, pricepându-se a-i desluşi şi identifica în formele lor cele mai moderne şi mai neaşteptate. Carele nu grăieşte pilduitor, serafic şi preţios, Carele ne călăuzeşte modest şi sigur, după dreapta socotinţă şi nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate şi morala ostentativă.
CredinĹŁa noastră, sunt convins, nu se confundă cu „înalta spiritualitate”, nu urmăreĹźte o cunoaĹźtere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la JudeĹŁul de Apoi Ĺźi este străină de unele intransigenĹŁe naive ca de pildă: orice ar fi, eu un mint (pe când monahul Ă®mbunătăţit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viaĹŁa unui om). Ĺži nu se potriveĹźte cu o concepĹŁie pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică Ĺźi rece Ĺźi, până la urmă, inchizitorială: frunĹŁi Ă®ncruntate Ĺźi grumaji ĹŁepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala Ĺźi neastâmpărul. Nu se lasă Ă®nfrântă Ĺźi convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptăţile Ĺźi cruzimile lumii; crede Ă®n Dumnezeu adversativ: Ă®mpotriva, Ă®n ciuda, Ă®n pofida lor, deĹźi ele, vai, există cu prisosinţă.
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor şi dezrobirea de sub jugul prejudecăţilor, micimilor şi meschinăriei, spre adoptarea unor reacţii creştineşti în iureşul vieţii de toate zilele, faptelor şi evenimentelor ei.
Nu aştept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumeşti, a căror înţeleaptă chivernisire ne revine nouă ca fiinţe înzestrate de El cu minte raţională şi o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumeşti mai multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le dispreţuiesc deoarece ţin de creaţia divină. Iar viaţa, defaimându-i deşărtăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa şi printr-însa ni se joacă soarta de veci.
Cred în Biserică şi în Sfintele Taine, mă aştept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i sade bine a interveni şi să păstreze cu sfinţenie cele duhovniceşti spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu şi paradoxal, n-o vreau nici oarbă şi nepăsătoare la păsurile credincioşilor şi la complicaţiile existenţei.
Dau puĹŁină importanţă filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului Ĺźi erudiĹŁiei, care toate nu-s de o fiinţă cu dreapta credinţă liberă, nemotivată, pascaliană. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existenĹŁialiĹźti, dar nici nu văd totul numai Ă®n negru, Ĺźtiu că lumea e neunitară Ĺźi surprinzătoare, că totul – Ă®n bine ca Ĺźi Ă®n rău – se poate petrece Ă®n cuprinsul ei.
Mă rog fierbinte să fiu cucerit de Domnul Hristos şi slobozit din mrejele părelniciilor şi de frică, să mă port bine cu semenii, să mă învrednicesc de o ţinută nimerită unuia ce poate fi oricând numit prieten al Domnului şi să-mi fie nu numai faptele ci şi gândurile curate şi onorabile.
Cred în minuni (ca şi eroul lui Mircea Eliade în O fotografie veche de 14 ani) şi că Iisus Hristos cu instinct de vânător, se va milui de mine, deşi mă las atât de greu răpus de nesfârşita Lui iubire.
Aştept, mort de spaimă şi plin de nădejde, Judecata de Apoi, ştiu că nu ştiu nimic, n-am nici o dovadă, nici un argument şi nici o îndreptăţire şi singurul lucru pe care-l ştiu este că Domnul e Calea, Adevărul şi Viaţa. Aflat pe Golgota în vremea răstignirii sunt sigur că nu l-aş fi cerut Domnului să coboare de pe cruce spre a crede că e împărat. Ci, odată cu Dostoievski, cred că măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.
MuĹŁumesc puterilor cereĹźti că m-am Ă®nvrednicit a crede, că mi s-a fâcut această neasemuită onoare Ĺźi din tot sufletul rostesc, strigând cu lacrimi ca la Marcu 9, 24: „Cred, Doamne! Ajută necredinĹŁei mele”.

in “Daruind vei dobandi” pp. 353-355
http://www.scribd.com/doc/211952/Nicolae-Steinhardt-Daruind-vei-dobandiMica

A Man for All Seasons (1966) – mare film…

yfla.wrap(„This multimedia content requires Flash version 9 and above.”, „Upgrade Now.”, „http:\/\/www.adobe.com\/shockwave\/download\/download.cgi?P1_Prod_Version=ShockwaveFlash”, „

http:\/\/www.imdb.com\/title\/tt0060665\/

Filmul \”Un om pentru toate anotimpurile\”, care descrie conflictul regelui Henric al VIII-lea al Angliei cu Thomas Morus, a fost distins \u00een anul 1966 cu \u015fase premii Oscar, \u00eentre care Oscarul pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun rol principal (Paul Scofield) \u015fi pentru cel mai bun regizor (Fred Zinnemann).”);To view this multimedia content, please enable Javascript.

O PSEUDOPROBLEMÄ‚

de N Steinhardt, in “Daruind vei dobandi” pp. 204-211

Fraţii noştri de altă credinţă, neoprotestanţii, obişnuiesc, vai, să spună că numai ei se pot mântui şi să ne apostrofeze pe nepusă masă (cum ar veni), iscodindu-ne ultimativ: crezi că te vei mântui? Este oare bine, mă întreb, ca noi, la rândul nostru, să le răspundem susţinând cu aceeaşi intransigentă îndârjire că numai noi, ortodocşii, avem vocaţie la mântuire?

A le declara, pe ton proclamator că ei/neoprotestanţii şi toţi ceilalţi creştini întocmai ca toţi ceilalţi oameni trecuţi, prezenţi şi viitori, sunt ineluctabil sortiţi flăcărilor iadului constituie un răspuns care prin însăşi formularea sa îşi dovedeşte atât şubrezenia cât şi exaltarea. Mai înţelept şi mai cucernic pare a ne lepăda de stilul polemic şi a lua în consideraţie următoarele principii călăuzitoare:

– mântuirea este o taină a cărei dezlegare, de la caz la caz se află cu exclusivitate Ă®n mâinile Judecătorului Hristos. Judecata Sa e Ă®nfricoşătoare tocmai pentru că nu este perfect previzibilă Ĺźi nu se face prin referire la dispoziĹŁii scrise categorice;

– a te substitui Lui, Ă®mbrâncindu-L Ĺźi facându-I vânt de pe tronul Său de Judecător Ĺźi a te aĹźeza tu, simplu om slab Ĺźi păcătos, pe acel tron Ĺźi a hotărĂ® tu, cu neĂ®nfrânat orgoliu, cine se mântuie Ĺźi cine nu, Ă®nseamnă a săvârĹźi hulă Ĺźi blasfemie Ĺźi a cădea Ă®n păcătui mândriei luciferice. Sunt fapte strigătoare la cer Ĺźi avem a ne feri de ele cu orice preĹŁ;

– dacă Domnul numai pentru faptul de a-l numi pe fratele tău nebun ori netrebnic ori dacă te socoteĹźte vrednic de judecata sinedriului ba Ĺźi de gheena focului (Matei 5, 22), cu atât mai vârtos pentru nespus mai grava aserĹŁiune că acest frate al tău nu va avea parte de mântuire, nu are cum să nu te afle vrednic de altceva decât de iad;

– nu avem dreptul să-l jignim pe aproapele nostru Ĺźi l-am avea pe acela de a-l Ă®ndepărta, cu de la noi putere, din ceata năzuitorilor la mântuire?;

– a prelua de la Hristos – cu otuzbirul – privilegiul Său judecătoresc Ă®nseamnă a-I contesta declaraĹŁia atât de clară: „Datu-Mi-S-a toată puterea Ă®n cer Ĺźi pe pământ” (Matei 28, 18). Iar noi să I-o Ă®ngrădim, să schiţăm simbolic gestul de a-L izgoni din scaunul Judecăţii? Noi să cutezăm a-I stabili limite după chibzuinţă noastră, care nu-i decât cârpă lepădată?

Hulă şi blasfemie, ce altceva?

– Hristos nu S-a Ă®ntrupat Ĺźi nu a venit pe acest pământ spre a repeta banalităţi curente Ĺźi a reafirma biata logică omenească elementară Ĺźi a face lucruri la care toată lumea se putea aĹźtepta. El a venit printre noi ca să facă lucruri neaĹźteptate, surprinzătoare Ĺźi scandaloase pentru logica noastră aristotelică Ĺźi cotidiană, pentru stereotipiile noastre mintale Ĺźi prejudecăţile noastre adânc Ă®nfipte Ă®n psihii ofilite de rutină. Pe femeia adulteră (Ioan 8, 1-11) firesc Ĺźi logic era să o lase să fie lapidată deoarece fusese prinsă Ă®n fapt Ĺźi legea era clară; când colo Ă®i cheamă la răspundere pe pârâşii ei.

Logic, de asemenea ar fi fost ca Iisus, întrupat iudeu, să nu aibă nici o legătură cu samarinenii şi să-i considere străini şi eretici, prin urmare îndepărtaţi de la mântuire. El, dimpotrivă, îşi destăinuie calitatea de Mesia unei femei din Samaria (Ioan 4, 26), iar când e vorba să dea pildă de om milostiv sau de om recunoscător se referă la samarineanul căruia, spre deosebire de preot şi levit, i se face milă de cel atacat de tâlhari (Ioan 10, 29-37) şi la un alt samarinean, singurul recunoscător dintre zece leproşi vindecaţi (Luca 17, 12-19).

Pe femeia miruitoare drept ar fi fost să o certe pentru risipă, cum Ĺźi făceau ucenicii (Matei 26, 6-12), iar nu să o laude Ĺźi să-i făgăduiască nemurirea prin veĹźnica menĹŁionare a faptei ei bune. Pe tâlharul din dreapta nu era câtuĹźi de puĹŁin raĹŁional să-l ducă de urgenţă Ă®n rai câtă vreme patriarhii, drepĹŁii Ĺźi prorocii Vechiului Legământ mai zăceau Ă®ncă Ă®n Ĺźeol, dimpreună cu Ă®naintemergătorul Ĺźi Botezătorul Ioan. Pe lucrătorii din ultimul ceas (Matei 20, 1 Ĺźi urm.) nu se cuvenea să-i plătească la fel ca pe cei care Ă®nduraseră greutatea Ĺźi arĹźiĹŁa zilei; Pe Sine nimerit Ĺźi cuvios lucru era să Se califice (Matei 11, 19) drept om mâncăcios Ĺźi băutor de vin? Intrând Ă®n casele vameĹźilor Ĺźi păcătoĹźilor, mâncând Ĺźi bând la aceeaĹźi masă cu ei, pe bune a putut să apară multora ca piatră de poticnire. Oare declamaĹŁia: „Cine iubeĹźte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 37) nu este de natură să iste tulburarea?

Dacă Hristos ar fi venit Ĺźi S-ar fi mulĹŁumit să confirme obiceiurile, raĹŁionamentele Ĺźi reacĹŁiile omeneĹźti, de haram S-ar fi Ă®ntrupat Ĺźi ar fi pătimit. Tocmai că săvârĹźeĹźte numai fapte Ĺźi acĹŁiuni surprinzătoare, mereu altceva decât s-ar fi aĹźteptat buchera logică omenească Ĺźi bunul simĹŁ fariseic să facă. Hristos aduce Ă®n lume ceva cu totul nou, vine să ne scandalizeze, să ne scuture, să ne trezească din somnolenţă Ĺźi tâmpă chietudine, nu mai puĹŁin decât procedeul satori pe Ă®ncepătorul zenist. Când Iisus Ă®i trânteĹźte lui Nicodim: „Trebuie să vă naĹźteĹŁi de sus” (Ioan 3, 7) ori Se
dezvăluie femeii samarinence (Ioan 4, 26) Ĺźi orbului din naĹźtere (Ioan 9,37): „Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine” sau „L-ai Ĺźi văzut! Ĺži Cel ce vorbeĹźte cu tine, Acela este”, El aplică acelaĹźi procedeu ca Ĺźi zenul;

– certându-ne Ă®ntre noi Ĺźi discutând cu Ă®nflăcărare cine se va mântui Ĺźi cine nu – fiecare pretinzând că numai el e vrednic de mântuire iar interlocutorul său (Ĺźi toĹŁi ceilalĹŁi) numai de Ă®ntunericul cel mai din afară – facem ca apostolii care se sfădeau pe drum spre a Ĺźti care dintre ei este cel mai mare (Matei 9, 33-35; Luca 9, 46); Domnul Ă®i ceartă pentru nesăbuinĹŁa lor.

Decât să ne sfădim unii cu alĹŁii – la nivel de ambiĹŁie, bârfă Ĺźi mahalagism – Ĺźi să ne luăm la harţă, mânaĹŁi de pizmă Ĺźi arĹŁag, cu privire la sorĹŁii noĹźtri de mântuire, mai cuminte am proceda străduindu-ne din răsputeri să facem fiecare fapte Ĺźi roade vrednice de mântuire.

Fiecare, decât să ne aruncăm reciproc anatema, am da dovadă de Ă®nĹŁelepciune rugându-ne pentru propria mântuire Ĺźi pentru a cât mai multor oameni, conform cu textele: „Mântuitorul nostru care voieĹźte ca toĹŁi oamenii să se mântuiască Ĺźi la cunoĹźtinĹŁa adevărului să vină” (1 Tim. 2, 4); „Oare voiesc Eu moartea păcătosului Ĺźi nu mai degrabă să se Ă®ntoarcă Ĺźi să fie viu?” (Iezec. 18, 23) Ĺźi „Eu nu voiesc moartea păcătosului: Ă®ntorceĹŁi-vă deci Ĺźi trăiĹŁi” (Iezec. 18, 32).

Iar cardinalul J.M. Lustiger, arhiepiscopul Parisului spune: Dumnezeul creştinilor vrea mântuirea tuturor, nu numai a aleşilor Săi.

Excluderile acestea mutuale, trădând răutatea, intoleranĹŁa Ĺźi mahalaua din sufletul nostru, nu provoacă desigur decât dezgustul, suspinul Ĺźi râsul Domnului (de râsul acesta pomeneĹźte Ĺźi psalmistul): de cât de suficienĹŁi, de obraznici Ĺźi nerozi se vădesc a fi, când apostolii, uimiĹŁi Ĺźi speriaĹŁi de greutăţi, Ă®l Ă®ntreabă pe Domnul: dar atunci oare cine poate să se mântuiască? textele evanghelice (Matei 19, 25-26; Marcu 10, 26-27; Le 18, 26-27), arată că Domnul – privind la ei, zic Matei Ĺźi Marcu (ceea ce nu Ă®nseamnă că de obicei vorbea cu ochii Ă®nchiĹźi ci că Ă®i privea cu osebită atenĹŁie spre a le atrage luarea aminte asupra celor ce rosteĹźte) le răspunde: „Ce nu este cu putinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu”.

Oare să nu fie prin urmare posibilă mântuirea şi în cazuri când minţii omeneşti i se pare cu neputinţă? (Rămânând fireşte în vigoare regula generală formulată la Ioan 3, 5 şi Matei 28,19;)

– discuĹŁiile acestea oĹŁioase Ĺźi zadarnice Ă®n jurul mântuirii dovedesc o dată mai mult, cât de răi suntem Ĺźi de neĂ®ndurători. Dacă ar fi după noi, oamenii, nimeni nu s-ar mântui. Nu de judecata lui Hristos mă tem, zice Marcel Jouhandeau, căci e bun Ĺźi milostiv, ci de a mea care de rău ce sunt mă va sorti pierzării. Dacă ar fi după noi, mai spune E. Cioran, mai bine am alege a sta cu toĹŁii pe vecie Ă®n iad decât să scape unul dintre noi. Din fericire Dumnezeu e mai bun decât noi Ĺźi există pentru noi toĹŁi o nădejde de mântuire, după cum a existat – folosesc cuvintele marelui creĹźtin Franijois Mauriac – Ĺźi nădejdea nebună a tâlharului Dismas;

– se cade să nu interpretăm textele Scripturii Ă®n mod izolat (cum Ĺźi fac neoprotestanĹŁii, oprindu-se numai asupra unui anume verset căruia Ă®i atribuie absolută preeminenţă) Ĺźi potrivit unei exegeze literale strâmte, ci Ă®n duh creĹźtinesc: să punem mereu duhul deasupra literei Ĺźi să nu ne lăsăm ispitiĹŁi de buchii spre a nu cădea Ă®n fariseism, căci fariseismul nu este o anumită doctrină proprie unui anume moment al istoriei, unui anume popor, ci o gravă Ĺźi permanentă ispită a spiritului omenesc;

– dacă judecăm strâmt Ĺźi literal, la nivel de absolutizare a unui anume text izolat din cuprinsul Scripturii, urmează că trebuie să devenim cu toĹŁii Ĺźi imediat adventiĹźti căci nicăieri Ă®n cuprinsul Evangheliilor, Hristos nu ne spune să nu prăznuim sâmbăta ci duminica; n-avem text pentru duminica! Iată unde ne-ar duce logica unei hermeneutici literale;

– bine ne prinde să reflectăm asupra acestor observaĹŁii ale lui J.-M. Lustiger (citat Ĺźi mai sus): când Pascal, scrie el, afirmă că Ă®n noaptea lui hotărâtoare L-a auzit pe Hristos amintindu-i: am vărsat pentru tine cutare picătură din sângele Meu, Pascal trebuie să nu fi auzit bine. Hristos nu-i putea declara decât: am vărsat pentru tine tot sângele Meu Ĺźi Mi-am dat pentru tine toată viata Mea.

Căci, constată Lustiger în continuare, orice om, oricine ar fi, are dreptul să ceară totul. Fiecăruia, în parte, Mântuitorul i S-a dat în întregime şi fiecare om are dreptul la întregul Hristos, după cum are dreptul la demnitate, la răspundere, la libertate, la nădejde (fie ea nebunească);

– ambiĹŁia aceasta a diverselor grupuri creĹźtine de a stăpâni monopolul mântuirii este simptom de infantilism intelectual, de totală Ă®ndepărtare de la ideea chenozei (care-i centrală Ă®n hristologie Ĺźi Ă®n morala creĹźtină) Ĺźi de transformare a spiritualismului propriu credinĹŁei Ă®n exclusivism politic (dintotdeauna a urmărit să fie, singur deĹŁinător al adevărului). Dincolo de exegeza literală Ĺźi birocratică, rămân nealterate marile afirmaĹŁii fundamentale creĹźtine: respectul pentru celălalt, dragostea de aproapele, sila pen
tru violenţele verbale, respingerea agresivităţii totalitare, luarea la cunoştinţă a prezenţei Duhului Sfanţ în toţi oamenii;

– să nu pierdem niciodată din vedere că la Ă®nfricoĹźata Judecată (Matei 25, 31-46) nu vom fi Ă®ntrebaĹŁi decât de lucruri cu totul neteoretice, neorganizate, necatehetice. Numai de lucruri foarte concrete, simple Ĺźi relaĹŁionale: cum ne-am purtat cu cei flămânzi, Ă®nsetaĹŁi, goi, bolnavi, Ă®ntemniĹŁaĹŁi Ĺźi ce am făcut pentru ei;

– nu e de crezut că textele de la Matei 28, 19: „Mergând, Ă®nvăţaĹŁi toate neamurile, botezându-le Ă®n numele Tatălui Ĺźi al Fiului Ĺźi al SfanĹŁului Duh”; Marcu 16, 16, („Cel ce crede Ĺźi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu crede se va osândi”) Ĺźi Ioan 3,5

(„De nu se va naĹźte cineva din apă Ĺźi din Duh, nu va putea să intre Ă®n Ă®mpărăţia lui Dumnezeu”) sau altele asemănătoare pot justifica Ă®ntr-o oarecare măsură sfada dintre creĹźtini cu privire la sorĹŁii respectivi de mântuire.

Dimpotrivă, nu le-ar strica să mediteze îndelung asupra unor texte ca:

„Trestie strivită nu va frânge Ĺźi feĹźtilă fumegândă nu va stinge” (Matei 12, 20). „Căci Fiul Omului a venit să caute Ĺźi să mântuiască pe cel pierdut” (Matei. 18, 11); „N-am venit să chem pe drepĹŁi ci pe păcătoĹźi la pocăinţă” (Marcu 2, 17), „căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor Ĺźi a fariseilor, nu veĹŁi intra Ă®n Ă®mpărăţia cerurilor” (Matei 5, 20). „Că aceasta este voiajjatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul Ĺźi crede Ă®n El să aibă viaţă veĹźnică” (Ioan 6, 40), „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau Ă®n Iunie ca să judece lumea ci ca să se mântuiască prin El lumea (Ioan-3, 17) sau „Şi zic vouă că mulĹŁi de la Răsărit Ĺźi de la Apus vor, veni Ĺźi vor sta la masă cu Avraam, cu Issac Ĺźi cu Iacov Ă®n Ă®mpărăţia cerurilor (Matei 18,

Sau asupra unor parabole ca aceea a lucrătorilor tocmiţi la vie (Matei 20, 1 şi urm.) ori a nunţii fiului de împărat (Matei 22), adevărate lecţii de smerenie şi de circumspecţie pentru cei prea lesne porniţi a crede că şi-au asigurat partea de cer;

– niciodată să nu ne lăsam prinĹźi Ă®n chingile unei mizerabile logici omeneĹźti pentru a deduce concluzii inchizitoriale (Ă®mpotriva cărora Dostoievski de mult ne-a pus Ă®n gardă), insuflate de amarnica străşnicie sadică a multor oameni ce-Ĺźi arogă dreptul de a vorbi in numele Dumnezeului iubirii;

– discuĹŁiile Ĺźi sfada aceasta dintre noi (ne place să uităm că nu suntem desăvârĹźiĹŁi) asupra vocaĹŁiei făpturilor la mântuire se prezintă toate cu un iz de lamentabilă bârfeală Ĺźi de spălare a rufelor murdare Ă®n văzul satului ori târgului. OstentaĹŁia, Ă®ncrederea neruĹźinată Ă®n sine, obiceiul calomnierii vecinului, desconsiderarea funcĹŁiei judecătoreĹźti a lui Hristos le caracterizează. Este de aceea nimerit să fie cu grijă date la o parte Ĺźi Ă®nlocuite cu frecvente rugăciuni pentru propria mântuire Ĺźi a cât mai multor semeni, precum Ĺźi cu fapte Ĺźi roade vrednice de mântuire care nici ele, o Ĺźtim, nu-s o chezăşie sigură fiindcă mântuirea chiar pentru cel drept Ĺźi curat tot din mila Domnului se Ă®mplineĹźte, iar nu automat Ă®n virtutea faptelor noastre. Poate că Ĺźi aici, ca Ă®n atâtea alte privinĹŁe, calea cea mai bună e a smereniei Ĺźi a iubirii aproapelui nostru pe care cum putem pretinde că-l iubim dacă, atât de aprig, de iute, de neĂ®nvoielnic, Ă®l menim Ă®mpărăţiei Ă®ntunericului Ĺźi muncilor veĹźnice?

Şi iacă aşa ne trimitem unii pe alţii în iad, iar Satana se bucură văzând cum prin zelul nostru eshatologic tot creşte numărul robilor săi!

Un acord creĹźtin privind limitele prozelitismului

Oficiali catolici, protestanţi, ortodocşi şi anglicani se îndreaptă spre un acord care să stabilească limitări în privinţa prozelitismului şi o politică comună privind convertirile religioase. La o întâlnire care a avut loc săptămâna trecută în Toulouse, Franţa, organizată în comun de Consiliul Mondial al Bisericilor şi Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios, un grup de 30 de reprezentanţi din diferite grupuri creştine au început munca de elaborare a unui cod de conduită care să fie acceptat de toate cultele creştine. Grupul intenţionează să continue această muncă, cu scopul de a produce în următorii trei ani un acord.

Provocarea despre care au vorbit cei care au luat cuvântul la Ă®ntâlnirea din Toulouse a fost aceea de a defini diferenĹŁa dintre evanghelizarea energică, pe care o sprijină toate grupurile, Ĺźi campaniile care urmăresc ademenirea credincioĹźilor altor culte. Vorbitorii au fost de acord cu faptul că creĹźtinii nu trebuie să denigreze credinĹŁa altor grupuri creĹźtine. Pr. Fiorello Mascarenhas, un iezuit indian Ĺźi lider carismatic, a spus că unul dintre testele evanghelizării adecvate trebuie să fie capacitatea de a inspira „dialogul interreligios Ĺźi armonia religioasă”, Ĺźi de a stimula cooperarea Ă®n domeniul caritativ.

16.08.2007, Toulouse (Catholica)

Monsenior Vladimir Ghika

yfla.wrap(„This multimedia content requires Flash version 9 and above.”, „Upgrade Now.”, „http:\/\/www.adobe.com\/shockwave\/download\/download.cgi?P1_Prod_Version=ShockwaveFlash”, „
Documentar B1TV in 4 parti despre monseniorul Vladimir Ghika. Versiunea completa, se gaseste pe situl indicat.http:\/\/www.vladimirghika.ro\/index.php

N\u0103scut \u00een ziua de Cr\u0103ciun a anului 1873 la Constantinopol (ast\u0103zi Istambul \u2013 Turcia), a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vod\u0103 (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipoten\u0163iar) \u015fi al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendent\u0103 din Henric al IV-lea, regele Fran\u0163ei).

A avut patru fra\u0163i \u015fi o sor\u0103: Grigore – ce a murit la o v\u00e2rst\u0103 fraged\u0103, Alexandru, Gheorghe \u015fi Ella – mor\u0163i \u015fi ei de tineri, \u015fi Dimitrie (1875-1967).

A fost botezat \u015fi miruit ortodox, mama sa fiind o credincioas\u0103 foarte ata\u015fat\u0103 de Biserica Ortodox\u0103, tat\u0103l s\u0103u fiind \u00een acea perioad\u0103 ministru plenipoten\u0163iar al Rom\u00e2niei \u00een Turcia.

\u00cen anul 1878 este trimis la \u015fcoal\u0103 \u00een Fran\u0163a, la Toulouse, \u015fi va fi l\u0103sat \u00een grija unei familii protestante \u00een ceea ce prive\u015fte educa\u0163ia \u015fi practica religioas\u0103, deoarece \u00een zon\u0103 nu exista nici o biseric\u0103 ortodox\u0103. O va termina \u00een anul 1895, dup\u0103 care va urma la Paris Facultatea de \u015etiin\u0163e Politice. \u00cen paralel va frecventa cursuri de medicin\u0103, botanic\u0103, art\u0103, litere, filozofie, istorie \u015fi drept.

Se \u00eentoarce \u00een Rom\u00e2nia datorit\u0103 anghinei pectorale, unde \u00ee\u015fi va continua studiile p\u00e2n\u0103 \u00een 1898 c\u00e2nd merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor \u00een Roma, Angelicum. Este \u00een aceast\u0103 perioad\u0103 (1902) c\u00e2nd, dup\u0103 un misterios discern\u0103m\u00e2nt, pentru a fi \u201e\u015fi mai ortodox\u201d face profesiunea de credin\u0163\u0103 catolic\u0103 spre stupoarea mamei sale care r\u0103m\u00e2ne p\u00e2n\u0103 la moarte contrar\u0103 deciziei fiului s\u0103u.

Dorea s\u0103 devin\u0103 preot sau c\u0103lug\u0103r, \u00eens\u0103 Papa Pius al X-lea l-a sf\u0103tuit s\u0103 renun\u0163e la idee, m\u0103car pentru o perioad\u0103, \u015fi s\u0103 se dedice apostolatului ca laic. \u015ei-a desf\u0103\u015furat activitatea extraordinar\u0103 \u00een toat\u0103 lumea, la Bucure\u015fti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires\u2026 Mai t\u00e2rziu, \u00een glum\u0103, papa Pius al XI-lea \u00eel va numi \u201emarele vagabond apostolic\u201d. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.

\u00centors \u00een \u0163ar\u0103, se dedic\u0103 operelor de caritate \u015fi deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la Bucure\u015fti, pune bazele marelui spital \u015fi sanatoriu Sf. Vincen\u0163iu de Paul, \u00eenfiin\u0163\u00e2nd astfel primul spital gratuit din Rom\u00e2nia \u015fi prima ambulan\u0163\u0103, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din Rom\u00e2nia.

Particip\u0103 la serviciile sanitare \u00een r\u0103zboiul balcanic din 1913 \u015fi se dedic\u0103 f\u0103r\u0103 fric\u0103 \u00eengrijirii bolnavilor de holer\u0103 la Zimnicea.

\u00cen timpul primului r\u0103zboi mondial s-a ocupat, de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculo\u015fii din ospiciul din Roma, de r\u0103ni\u0163ii de r\u0103zboi, trec\u00e2nd de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturale\u0163e surprinz\u0103toare.

\u00cen 7 octombrie 1923 este sfin\u0163it preot la Paris de Cardinalul Dubois, Arhiepiscopul locului; \u00ee\u015fi va desf\u0103\u015fura ministerul sacerdotal \u00een Fran\u0163a p\u00e2n\u0103 \u00een 1939. Deoarece inima \u00eei era \u00een Rom\u00e2nia, cere privilegiul de la Papa de a putea celebra \u00een cele dou\u0103 rituri: latin \u015fi bizantin, privilegiu care i se acord\u0103 la scurt timp dup\u0103 hirotonire, devenind astfel primul preot rom\u00e2n biritual.

I se \u00eencredin\u0163eaz\u0103 o parohie \u00eentr-o mahala s\u0103r\u0103c\u0103cioas\u0103 \u015fi periculoas\u0103 a Parisului, Villejuif, unde se d\u0103ruie\u015fte schimb\u00e2nd din temelii spiritul cartierului. \u00cen 1930, c\u00e2nd se \u00eemboln\u0103ve\u015fte, este retras \u015fi este numit Rectorul Bisericii Str\u0103inilor din Paris.

\u00cen 1924 \u00eentemeiaz\u0103 o societate auxiliar\u0103 de misiuni, Opera Fra\u0163ilor \u015fi Surorilor Sf. Ioan \u015fi cump\u0103r\u0103 o cl\u0103dire dezafectat\u0103 a unei foste \u00eenchisori pentru femei (cu secole \u00een urm\u0103 fusese o m\u0103n\u0103stire) \u00een acest scop; din motive financiare se va vinde \u015fi membrii se vor dispersa.

La 13 mai 1931 este numit de Papa Protonotar apostolic. Ezit\u0103 s\u0103 primeasc\u0103 aceast\u0103 numire deoarece la intrarea \u00een r\u00e2ndul clericilor f\u0103cuse votul de a nu accepta niciodat\u0103 demnit\u0103\u0163i ecleziastice. O prime\u015fte totu\u015fi, f\u0103c\u00e2nd observa\u0163ia c\u0103 \u201enimic nu se va schimba \u00een felul meu de via\u0163\u0103, va fi doar o panglic\u0103 \u00eengust\u0103 ad\u0103ugat\u0103 la reverend\u0103.\u201d

La 3 august 1939 se \u00eentoarce \u00een Rom\u00e2nia unde \u00eel surprinde cel de-al doilea R\u0103zboi Mondial. Refuz\u0103 s\u0103 p\u0103r\u0103seasc\u0103 Rom\u00e2nia pentru a fi al\u0103turi de s\u0103raci \u015fi bolnavi, s\u0103-i poat\u0103 ajuta \u015fi \u00eencuraja, r\u0103m\u00e2n\u00e2nd pentru acela\u015fi motiv \u00een Bucure\u015fti c\u00e2nd vor \u00eencepe bombardamentele aliate.

Dup\u0103 venirea la putere a ciumei ro\u015fii comuniste refuz\u0103 de asemenea s\u0103 plece cu trenul regal pentru acelea\u015fi motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuza\u0163ia de \u201e\u00eenalt\u0103 tr\u0103dare\u201d \u015fi \u00eentemni\u0163at la Jilava unde este amenin\u0163at, b\u0103tut p\u00e2n\u0103 la s\u00e2nge, torturat. Un an mai t\u00e2rziu are loc procesul, iar \u00een 16 mai 1954 trece la cele ve\u015fnice datorit\u0103 tratamentului bestial la care a fost supus.

A fost \u201epreot, confesor, director spiritual, conferen\u0163iar, om de \u015ftiin\u0163\u0103, diplomat, activitatea lui desf\u0103\u015fur\u00e2ndu-se \u00een toate mediile, de la capete \u00eencoronate, \u015fefi de state, politicieni, filozofi, arti\u015fti, scriitori, teologi, p\u00e2n\u0103 la anarhi\u015fti, oculti\u015fti, homosexuali \u015fi prostituate.\u201d

A fost un promotor \u00een multe domenii, activitatea sa a dep\u0103\u015find grani\u0163ele confesionale \u015fi spiritul timpului, fiind un adev\u0103rat precursor al ecumenismului.”);To view this multimedia content, please enable Javascript.

Tortured For Christ: Richard Wurmbrand

yfla.wrap(„This multimedia content requires Flash version 9 and above.”, „Upgrade Now.”, „http:\/\/www.adobe.com\/shockwave\/download\/download.cgi?P1_Prod_Version=ShockwaveFlash”, ” „);To view this multimedia content, please enable Javascript.

This is the full video of Richard Wurmbrand giving his testimony, which includes these smaller video clips on this site: Badges of Honor … For Jesus, Communist Brainwashing Techniques, Jesus Appears to the Imprisoned Pastor, Tortured with Salt

Richard Wurmbrand (n. 24 martie 1909, Bucureşti – d. 17 februarie 2001, Glendale, California) a fost unul dintre cei mai mari predicatori creştini ai secolului al XX-lea. Născut la Bucureşti într-o familie de evrei, Wurmbrand a fost atras de comunism în perioada adolescenţei, a urmat cursurile unei şcoli politice la Moscova între 1927 şi 1929, apoi a abandonat orientarea comunistă şi s-a convertit la creştinism, pentru ca mai târziu să petreacă peste 14 ani în închisorile comuniste pentru activităţile sale creştine care au atras adversitatea autorităţilor vremii. Atît în închisoare, cît şi după eliberare, Wurmbrand a predicat mesajul iubirii şi al iertării lui Christos, luptînd totodată pentru drepturile creştinilor persecutaţi din întreaga lume.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wurmbrand
http://cristianet.fr/index.php?option=com_content&task=view&id=129&Itemid=37

Adventistii si Alianta Evanghelica

Published August 14th, 2007 Stiri Crestine , Biserica , Crestinism , Religie http://perspectivecrestine.wordpress.com/2007/08/14/adventistii-si-alianta-evanghelica/

A doua rundă de convorbiri între teologi adventişti de ziua a şaptea şi teologi reprezentând World Evangelical Alliance (WEA) s-au încheiat recent la Andrews University din Berrien Springs, Statul Michigan. În urma întâlnirii se aşteaptă ca în următoarele luni participanţii să semneze o declaraţie comună care să identifice scopuri comune şi să comunice rezultatele discuţiilor purtate până acum.

Prima rundă de convorbiri a avut loc în 2006 în Praga şi convorbirile recente au mers pe linia recomandărilor întâlnirii din 2006. Scopul principal al discuţiilor este de a elimina prejudecăţile dintre evanghelici şi adventişti. De asemenea, adventiştii au folosit ocazia de a îşi explica teologia pentru a evita pe viitor părerile izvorâte din terţe surse.

Adventiştii au căzut de acord cu declaraţia de credinţă a evanghelicilor care declară că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, care declară credinţa în Trinitate, în persoana şi lucrarea mântuitoare a Domnului Isus Christos, în justificarea prin credinţă, în rugăciune, pocăinţă, sfinţire şi a doua venire a lui Christos.

Puncte discordante s-au datorat crediţei adventiştilor cu privire la judecata de dinainte de a doua venire, locul lui Ellen G. White (a cărei scrieri a iniţiat şi inspirat mişcarea adventistă) şi rolul zilei de sabat. Concluzia a fost că în lucrurile în care se crede la fel, adventiştii şi WEA pot coopera.

WEA se laudă cu 420 milioane de membrii în diverse denominaţii răspândite în peste 120 de ţări, adventiştii se mândresc cu 15 milioane de membri în peste 200 de ţări.

ps: ce zic si azs despre… – http://news.adventist.org/data/2007/07/1187035841/index.html.en

ĂŽi vom spune lui Dumnezeu "Alah"?

Un Episcop catolic olandez a sugerat ca creĹźtinii să Ă®i spună lui Dumnezeu „Alah” pentru a promova relaĹŁii mai bune cu musulmanii. DeclaraĹŁia, dată unei reĹŁele de televiziune, Ă®i aparĹŁine Episcopului Martinus Muskens de Breda, care susĹŁine că „pentru Dumnezeu nu contează atât de mult cum i ne adresăm”.

Subliniind că creĹźtinii de limbă arabă folosesc oricum termenul de „Alah” pentru Dumnezeu, Episcopul Muskens a susĹŁinut că oamenii trebuie să depăşească diviziunile inutile create de terminologie. Dumnezeu, a spus Episcopul, este deasupra acestor certuri, recunoscând Ă®nsă că propunerea lui nu are Ĺźanse să fie primită bine de prea mulĹŁi. A prezis Ă®nsă că Ă®ntr-un secol sau două, catolicii olandezi i se vor adresa lui Dumnezeu cu „Alah”. 14.08.2007, Amsterdam (Catholica)