Rugăciunea de abandonare de Charles de Foucauld

Tatăl meu,
Mă abandonez ţie,
Fă din mine ceea ce-ţi va plăcea
Orice ai face din mine
îţi mulţumesc
Sunt gata pentru orice, accept totul,
Pentru ca voia Ta să se facă
în mine, în toate făpturile,
Nu doresc nimic altceva Dumnezeul meu.

Îmi încrediţez sufletul în mâinile tale
Ţi-l dăruiesc, o Dumnezeul meu,
cu toată iubirea inimii mele,
pentru că Te iubesc,
şi pentru că aceasta îmi este o nevoie a iubirii
de a mă dărui,
de a mă încredinţa mâinilor Tale,
fără măsură,
cu o încredere infinită,
căci Tu eşti Tatăl meu.

Biografia lui

Alte cateva ganduri:

”ToĹŁi suntem fii ai celui PreaĂ®nalt! ToĹŁi… Cel mai sărac, cel mai respingător, un copil nou-născut, un bătrân sclerozat, fiinĹŁa omenească cea mai puĹŁin inteligentă, …, un idiot, un nebun, un păcătos… cel care repugnă mai mult fizic sau moral este un copil al lui Dumnezeu.”

”Nu există, cred, cuvânt al Evangheliei care să fi făcut o impresie mai profundă asupra mea Ĺźi care să transforme mai mult viaĹŁa mea ca aceasta: „Tot ceea ce faceĹŁi unuia dintre aceĹźtia mici, Mie Ă®mi faceĹŁi.” Dacă ne gândim că aceste cuvinte sunt ale Adevărului necreat, … cu ce forţă eĹźti Ă®mpins să-l cauĹŁi Ĺźi să-l iubeĹźti pe Isus Ă®n aceĹźti „micuĹŁi”, aceĹźti păcătoĹźi, aceĹźti sărmani, folosind toate mijloacele noastre spirituale pentru convertirea sufletelor, toate mijloacele noastre materiale pentru Ă®ngrijirea nevoilor temporare.”

”Facem bine, nu Ă®n măsura a ceea ce spunem Ĺźi a ceea ce facem, ci Ă®n măsura a ceea ce suntem, … Ă®n măsura Ă®n care Isus trăieĹźte Ă®n noi.”

”Oamenii departe de Isus trebuie să cunoască Evanghelia, fără cărĹŁi Ĺźi fără cuvinte, prin vederea vieĹŁii mele…
Văzându-mă, trebuie să vadă ceea ce este Isus.”

”Fraţii trebuie să fie o Evanghelie vie.”

Un articol elogios despre Charles de Foucauld : Sfîntul tuareg

Texte puritane: Trinitatea

Trei in unul, unul in trei, Dumnezeul mintuirii mele,

Tata ceresc, Fiu binecuvantat, Etern Duh Sfint,

Te ador ca fiind o Fiinta, o Esenta, un Dumnezeu in trei Persoane distincte,

Fiindca ii aduci pe pacatosi la cunostinta de Tine si imparatia Ta.

O Tata, m-ai iubit si l-ai trimis pe Isus sa ma mintuiasca;

O Isuse, m-ai iubit si ti-ai insusit natura mea,

Ti-ai varsat propriul singe ca sa-mi speli pacatele,

Ai intocmit neprihanirea ca sa-mi acoperi lipsa mea de merit;

O Duhule Sfint, m-ai iubit si ai intrat in inima mea, si ai sadit acolo viata vesnica,

Mi-ai revelat slava lui Isus.

Trei Persoane si Dumnezeu unul, Te binecuvintez si te slavesc,

pentru dragostea-ti atit de nemeritata, atit de greu de pus in cuvinte, atit de minunata,

atit de capabila sa mintuiasca pe cei pierduti si sa-i invieze in slava.

O Tata, iti multumesc ca in plinatatea harului Tau, m-ai daruit lui Isus,

Sa fiu turma Lui, giuvaerul Lui, partea Lui;

O Isuse, iti multumesc ca in plinatatea harului m-ai primit, m-ai adoptat, si m-ai legat;

O Duhule Sfint, iti multumesc ca in plinatatea harului

Mi l-ai aratat pe Isus mintuirea mea,

Ai semanat credinta in mine,

Mi-ai imblinzit inima incapatinata,

Si m-ai facut una cu El pentru vesnicie.

O Tata, tu esti pe tron si imi asculti rugaciunile,

O Isuse, iti intinzi mina spre cererile mele,

O Duhule Sfint, esti binevoitor sa-mi ajuti slabiciunii mele,

Sa-mi arati care-mi sunt nevoile,

Sa-mi daruiesti cuvintele,

Sa te rogi inlauntrul meu,

Sa ma intaresti ca sa nu obosesc in mijlocire.

O Dumnezeule, trei in unul, care conduci universul,

Mi-ai poruncit sa cer acele lucruri care privesc imparatia Ta si sufletul meu.

Ingaduie-mi sa traiesc si sa ma rog ca unul botezat in numele cel de trei ori sfint.

Texte puritane

Martirii credintei in inchisorile comuniste

Cele mai vii pilde care amintesc de sacrificiul Mantuitorului pot fi regasite in istoria recenta a Romaniei

In Saptamana Patimilor, crestinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Sunt exemplele de sacrificiu personal ale celor care au platit cu viata pentru ca nu au renuntat la crezul lor si au refuzat sa faca pactul cu regimul comunist.
Sute de martiri ai credintei si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu. Altii au murit cu gandul la clipa prabusirii acestuia. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au avut in comun credinta nestramutata in Iisus Christos.

Sute de martiri ai credintei crestine si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu care i-a persecutat pentru ca si-au pastrat convingerile. Numele altora sunt necunoscute. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au in comun credinta lor nestramutata in Iisus Christos. Crestinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Exista persoane care au refuzat, cu demnitate, sa incheie compromisuri cu regimul comunist. Una dintre aceste persoane este parintele Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali ortodocsi.

Nicolae Steinhardt s-a nascut in anul 1912, intr-o familie evreiasca ce locuia in comuna Pantelimon de la periferia Bucurestiului. Printre colegii sai de generatie si de scoala s-au numarat Mircea Eliade, Dinu Pillat sau Constantin Noica.
Nicolae Steinhardt a frecventat Cenaclul literar „Sburatorul” al lui Eugen Lovinescu, unde si-a descoperit talentul literar. El si-a luat licenta in Drept si in Litere. A devenit avocat si si-a luat doctoratul in Drept constitutional la Universitatea din Bucuresti. In paralel, si-a inceput activitatea literara. Preocupat de conceptia crestinilor asupra evreilor, Nicolae Steinhardt a publicat volumul in limba franceza „Essai sur la conception catholique du Judaisme”. In anul 1944, el incepe sa lucreze ca redactor la Revista Fundatiilor Regale. In anul 1947, incepe prigoana comunista impotriva sa. Nicolae Steinhardt este concediat de la revista si dat afara din Barou. El a devenit un marunt slujbas. In anul 1958, a fost arestat, alaturi de prietenii sai Constantin Noica si Vladimir Streinu. Desi era evreu, el a fost acuzat, paradoxal, in lotul unor presupusi legionari.

Nicolae Steinhardt a fost condamnat la 13 ani de munca silnica. In inchisoarea Jilava, in anul 1960, a a decis sa se converteasca la crestinism. Intelectualul evreu a fost botezat clandestin in celula transformata in capela de ierarhul ortodox basarabean Mina Dobzeu, un alt martir al prigoanei comuniste. Mina Dobzeu a platit si el pretul rezistentei anticomuniste. El a fost condamnat si pentru faptul ca s-a opus incorporarii Basarabiei in Uniunea Sovietica.
Nasul sau de botez a fost Emanuel Vidrascu, fostul sef de cabinet al maresalului Ion Antonescu. La ceremonie au asistat si doi preoti romano-catolici, doi greco-catolici si un pastor protestant.
Evenimentul ii inlatura „orice dubiu, sovaiala, teama, lene, descumpanire”, dupa cum marturisea Nicolae Steinhardt in volumul sau, numit „Primejdia marturisirii”.
A fost purtat prin inchisorile din Gherla si din Aiud, unele dintre cele mai infioratoare temnite comuniste. In anul 1964, el a fost eliberat, ca urmare a gratierii detinutilor politici, gest prin care conducatorii comunisti incercau sa castige bunavointa Occidentului. Nicolae Steinhardt, imediat dupa eliberare, a intrat in schitul Darvari de langa Bucuresti, unde a fost cuminecat prima data.

Nicolae Steinhardt a inceput sa scrie „Jurnalul fericirii”, testamentul sau literar, nascut din experienta suferintei in inchisoare. Manuscrisul i-a fost confiscat de Securitate, insa, dupa interventii repetate, i-a fost restituit. O parte a manuscrisului sau a ajuns la Paris, la sectia romaneasca a Radio Europa Libera, unde a fost radiodifuzat de Monica Lovinescu si de Virgil Ierunca. In Romania, „Jurnalul fericirii” a fost publicat in anul 1991 si a primit premiul criticii literare in anul 1992. Pana atunci, Nicolae Steinhardt a intrat in Manastirea Rohia din Tara Lapusului. Aici, el a devenit calugar in data de 16 august 1980, la o zi dupa ce participase la liturghia de Sfanta Maria Mare.
Acolo, in manastirea situata pe culmea unui deal din tinutul unde odinioara haladuia Pintea Haiducul, el a pus in ordine vasta biblioteca a manastirii, care contine peste 23.000 de volume. In data de 30 martie 1989, inainte sa apuce sa vada sfarsitul comunismului, a murit in spitalul din Baia Mare. Cel care il botezase, colegul sau de celula, parintele Mina Dobzeu, i-a fost alaturi in ultimele zile.

Nicolae Steinhardt este inmormantat intr-un cimitir modest, la marginea unei paduri seculare ce strajuieste Manastirea Rohia.

Marton Aron

A devenit prietenul romanilor in inchisoare
Una dintre cele mai interesante figuri ale rezistentei anticomuniste a fost episcopul romano-catolic Marton Aron, de la Alba Iulia. In perioada interbelica, el a fost in relatii reci cu romanii, pe care ii considera drept cotropitorii Transilvaniei. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, atitudinea sa s-a modificat radical. In biserica romano-catolica „Sfantul Mihail” din Cluj-Napoca, el si-a ridicat glasul impotriva fascismului. El l-a somat pe regentul Ungariei, Miklos Horthy, sa opreasca deportarea evreilor ardeleni la Auschwitz. Celalalt protector al evreilor ardeleni a fost episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Tocmai pentru ca Miklos Horthy a refuzat deportarea evreilor, el a fost demis de Adolf Hitler si inlocuit cu Ferenc Szallasy, conducatorul partidului nazist al Crucilor cu Sageti. Monseniorul Marton Aron a fost arestat de comunisti. In inchisoare s-a apropiat extrem de mult de romani. Un preot greco-catolic roman, inchis in aceeasi celula cu monseniorul Aron, povestea ca i-a spus acestuia: „Preasfintite, daca scap de aici, ii impusc pe toti comunistii!”. Cu umor, episcopul maghiar i-a raspuns: „Fiule, tu impusca-i, iar eu o sa ma rog pentru tine!”.

ISTORIE

Evreul care a devenit predicator protestant
Dintre protestantii din Romania, cel mai cunoscut oponent al regimului comunist este Richard Wurmbrand. Este vorba de un evreu nascut la Bucuresti si care, in tinerete, a simpatizat cu comunistii. Dupa studii facute la Moscova, el a fost inchis la Doftana de autoritatile romane. Richard Wurmbrand s-a stabilit apoi la Brasov, unde s-a convertit la crestinism, dupa ce a descoperit Biblia. El a devenit pastor luteran pentru germani, si pentru numerosii evrei pe care i-a convertit la crestinism. Pentru ca a criticat deschis regimul comunist, pastorul a fost arestat in anul 1948. El a executat 14 ani de inchisoare, timp in care a fost coleg de suferinta cu Nicolae Steinhardt sau cu parintele greco-catolic Tertulian Langa, unul dintre conducatorii clandestini ai eparhiei din Cluj. In anul 1965, el a fost cumparat de la comunisti, cu suma de 10.000 de dolari, de catre o organizatie crestina norvegiana si, impreuna cu familia, s-a stabilit in Statele Unite ale Americii. Dupa caderea regimului comunist, pastorul luteran a revenit adesea in Romania. Richard Wurmbrand a murit in California, in anul 2001.

AMINTIRI
Pastele in inchisoare
Cei care au trecut prin inchisorile comuniste isi amintesc ca, in perioada Pastelui, lumina Invierii era mai puternica decat opresiunea. Oamenii spun ca, in Noaptea Invierii, in ciuda interdictiilor gardienilor, imnul „Christos a inviat din morti” rasuna din
toate celulele inchisorilor din Gherla, Aiud sau Sighet.
De asemenea, au fost cazuri in care gardienii au fraternizat cu detinutii. Un preot inchis in beciurile Securitatii din Bistrita a reusit sa celebreze liturghia dupa ce un gardian i-a strecurat cateva boabe de struguri, din care a stors sucul si a obtinut vinul necesar pentru cuminecatura. Painea a pus-o deoparte din ratia sa de detinut.

ASUMARE

„Credinta noastra este viata noastra”
Daca o serie de inalti prelati ortodocsi au acceptat sa colaboreze cu regimul comunist, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, si-a asumat confruntarea deschisa cu regimul ateu. De altfel, Biserica Greco-Catolica a fost singura interzisa total in timpul prigoanei comuniste. Nici unul dintre ierarhii romani uniti nu a acceptat pactul cu Diavolul.
Cardinalul Iuliu Hossu, primul roman care a primit purpura de print al Bisericii Catolice, le-a spus emisarilor guvernului, care i-au oferit demnitatea de Mitropolit al Moldovei, chiar in locul IPS Irineu, in schimbul renuntarii la catolicism, celebra fraza: „Credinta noastra este viata noastra!”.
Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, impreuna cu episcopul vicar Vasile Aftenie din Bucuresti, cu administratorul apostolic al Mitropoliei din Blaj, PS Ioan Suciu, cu arhiepiscopul ad personam Valeriu Traian Frentiu, eparh de Oradea, cu episcopul Ioan Balan al Lugojului si cu episcopul de Maramures, Alexandru Russu, au fost arestati si ucisi in temnitele comuniste. Lor li s-a adaugat, pe lista martirilor, episcopul Tit Liviu Chinezu. El a fost consacrat in clandestinitate, alaturi de Eminenta Sa Alexandru Todea, cel care avea sa devina cel de-al doilea cardinal roman, de arhiepiscopul Ioan Chertes al Clujului, de PS Liviu Hirtea, de PS Ioan Ploscaru si de PS Ioan Dragomir.
In total, au fost 12 episcopi greco-catolici incarcerati. sapte au murit in temnita. Prima victima a fost PS Vasile Aftenie, caruia securistii i-au smuls mainile si picioarele.
Ceilalti episcopi au trecut prin temnita de la Sighetu Marmatiei. Aici, inaltii ierarhi au fost poftiti in celule cu indemnul „Sa bagam bivolii la grajd!”. Cei sapte martiri sunt obiectul unei proces de canonizare aflat pe rolul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican, la finalul caruia vor fi proclamati sfinti ai Bisericii Catolice.

www.romanialibera.ro Sambata, 26 Aprilie 2008

Rusia persecută bisericile occidentale

Biserica Ortodoxă Rusă a devenit o adevărată biserică de stat, deşi Constituţia asigură libertatea de religie. Protestanţii, în special, sunt ţinta persecuţiilor din partea statului.

Autorităţile ruse încearcă să ţină departe poporul de orice influenţă „nefastă“ a religiilor occidentale, arată un articol publicat de „The International Herald Tribune“. Bisericile protestante şi, într-o măsură mai redusă, biserica Catolică se confruntă cu piedici serioase puse de oficiali în desfăşurarea activităţii.

În sud-vestul Rusiei, de exemplu, în localitatea Stary Oskol, biserica metodistă s-a confruntat cu probleme încă de la venirea în regiune. Membrii bisericii au fost vizitaţi de serviciul de informaţii, FSB, care au văzut în această biserică o ameninţare, deşi era vorba doar de câteva zeci de persoane ce se strângeau în diverse apartamente pentru a citi din Biblie.

Biserica a fost catalogată drept „sectă“ şi, în cele din urmă, luna trecută, a fost închisă.

În aceeaşi localitate, adventiştii de ziua a şaptea au fost evacuaţi din clădirea în care se întruneau, iar evangheliştilor li s-a interzis închirierea unui teatru pentru un festival de muzică religioasă sau chiar donarea de jucării pentru un orfelinat. Un preot luteran le-a povestit jurnaliştilor că s-a simţit nevoit, din cauza ameninţărilor, să plece din ţară timp de câţiva ani. Ulterior s-a întors, dar încearcă să-şi desfăşoare activitatea cât mai discret cu putinţă.

Televiziunea locală a transmis luna trecută, în mod repetat, o predică a unuia din preoţii aparţinând conducerii clerului oraşului, a cărei temă erau „ereticii protestanţi“.

„Îi deplângem pe cei atraşi pe căi greşite de martorii lui Iehova, de baptişti, de evanghelişti, penticostali şi alţii care acţionează precum nişte bandiţi, precum soldaţii care l-au crucificat pe Christos, cei care i-au rupt cămaşa sfântă lui Christos“, spunea preotul Aleksei Zorin, un apropiat al puterii locale. Cei 2.000 de protestanţi din Stary Oskol, a cărui populaţie totală numără 225.000 de persoane, sunt deja obişnuiţi cu astfel de expresii.

Situaţia este asemănătoare la nivel naţional, deşi constituţia Rusiei garantează libertatea religioasă. Mihail Odintsov, adjunct al comisarului pentru drepturile omului din Rusia, recunoaşte că majoritatea plângerilor primite la biroul său au drept subiect situaţia protestanţilor.

Biserica Catolică are câteva sute de mii de credincioşi în Rusia, iar Biserica Ortodoxă Rusă are o relaţie tensionată cu Vaticanul, acuzându-i pe preoţii catolici de prozelitism. Vaticanul susţine însă că încearcă doar să păstreze legătura cu credincioşii deja existenţi. Moscova a refuzat de numeroase dăţi să acorde vize de intrare în Rusia preoţilor catolici trimişi de Vatican.

Regimul Putin a ştiut să îşi apropie Biserica Ortodoxă în încercarea comună de a readuce Rusia la măreţia sa anterioară. Vladimir Putin se afişează deseori alături de patriarhul Aleksei al II-lea.

Se pare de altfel că şi populaţia rusă se simte mai apropiată de biserică decât în urmă cu câţiva ani: 71% dintre ruşi se declară ortodocşi, faţă de 59% în 2003. Controlul asupra cultelor religioase a crescut sub mandatul lui Putin, iar Biserica Ortodoxă a devenit o adevărată biserică de stat.

http://www.cotidianul.ro/rusia_persecuta_bisericile_occidentale-44392.html

Ispita Vechiului Testament

BucureĹźti, 30.XI.70

Dragul meu,

Creştinismul este greu pentru că are la temelia lui paradoxul şi absurdul. Învăţăturile lui Hristos sunt surprinzătoare şi ne­aşteptate. Ceea ce se cere creştinului este foarte asemănător cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristică periculoasă la înălţime ameţitoare, fără plasă; nu-i de mirare că mulţi se pră­buşesc ori, pur şi simplu, refuză să se urce. Oamenii, în ge­neral, sunt ostili creştinismului şi tind — din toată inima — înspre Vechiul Testament.

Intr-o recentă predică la biserica unde merg de obicei, preo­tul ne arăta de ce îndeobşte creştinii se feresc de Evanghelie şi se simt mai în siguranţă, mai acasă în Vechiul Testament. Pentru că aci Dumnezeu e drept, necruţător, răzbunător, sever; omul mijlociu, de ispravă, e şi el drept, cinstit, aspru, neiertător, răz­bunător, rece. Hristos, însă, e cu totul altfel şi nu poate decît să-l uluiască pe omul mijlociu. Hristos e gata să ierte, să şteargă totul cu buretele pentru o vorbuliţă rostită cu drag (şi omul mijlociu — pentru care contabilitatea e culmea sfinţeniei — tresare indignat în faţa acestui fapt), [îi] iubeşte mai ales pe păcătoşi (nu păcatul în sine, dar pe păcătoşi da), e oricînd dis­pus să înmulţească băutura şi bucatele (ceea ce e un scandal pentru omul mijlociu, foarte lacom, dar pornit să confunde reli­gia cu ascetismul sever) şi toată vremea îi dă numai cu dra­gostea, în înţeles de charity, of course\ dar care, nu-i mai puţin adevărat, rămîne un cuvînt suspect.

Cele arătate de preotul meu coincid perfect cu ceea ce Ă®mi scrie Toma Ă®n ultima lui scrisoare de la Ottawa. Toma, aristotelician, tomist Ĺźi realist ce se află, pune Ĺźi el accentul pe Ă®n­mulĹŁirea vinului Ĺźi pĂ®inilor Ĺźi susĹŁine că Hristos binecuvĂ®ntează, nu sărăcia sterilă, pustiul, stepele, Ă®ntinderile nesfĂ®rĹźite, ci, dim­potrivă, bogăţia, proliferarea: Ĺźi spirituală, Ĺźi materială. Lauda cu dinadins a sărăciei o numeĹźte bogumilică, iar pustiul zice că e locul Ă®n care diavolul L-a ispitit pe Domnul. Ĺžtiindu-mă eu Ă®nsumi niĹŁel „bogumilic”, am cetit cu atenĹŁie cele scrise de Toma. II y a quelque chose de vrai lă-dedans? Dar ceea ce mai ales vreau să accentuez este că noi avem severitatea neĂ®nduplecată a Vechiului Testament adĂ®nc Ă®nfiptă Ă®n noi. Nouă nu ne vine a crede că Dumnezeu poate să fie atĂ®t de bun, Ă®ncĂ®t să ierte atĂ®t de lesne! Ba să Ĺźi alerge Ă®ntru Ă®ntĂ®mpinarea păcătosului, ca tatăl fiului risipitor; ba să-1 Ĺźi Ă®mbrăţiĹźeze mai Ă®nainte ca acesta să se fi curăţat; ba să-1 Ĺźi ospăteze peste măsură. Asta ne irită pe noi, asta supără calculata noastră micime, Ă®nverĹźunata Ĺźi con­tabila noastră „dreptate”, oroarea noastră de risipă — vasul de alabastru spart, mirul care valora cĂ®t Ă®ntreĹŁinerea a trei sute de săraci³. Scena aceasta cred că-i cea mai revelatoare — am ascultat prea frumosul disc pe trei voci pus de Cornel Chiriac⁴ la sfĂ®rĹźitul orei lui de muzică pop: tot ce-i mai „drept”, mai Ă®ndă­rătnic, mai orgolios, mai moralist, mai righteous⁵ Ă®n noi e scan­dalizat de risipa femeii păcătoase, aprobată de Hristos. Ah, cĂ®t de aproape ne simĹŁim de Iuda! Sacrificiul, cĂ®t de insolent Ĺźi de necugetat ni se pare!

CopleĹźit, acrit, chinuit Ĺźi eu adeseori de urĂ®tele mele gĂ®nduri, ajung să mă urăsc din tot sufletul. Ă®mi dau Ă®nsă acum seama cĂ®t de puĹŁin creĹźtinească e purtarea mea, cĂ®t sunt Ă®ncă — vai! — de stăpĂ®nit de moralismul protestant, de iudaismul contabil. Tre­buie să ajung, trebuie să ajungem să pricepem că deĹźi este bine să fim severi cu noi Ă®nĹźine Ĺźi Ă®ngăduitori cu alĹŁii, Ă®ntr-un anume fel Ĺźi cu noi Ă®nĹźine trebuie să fim — cum Ă®mi spunea un preot catolic pe cĂ®nd mă aflam Ă®n provincie — oarecum Ă®ngăduitori, adică Ă®ncrezători Ă®n scandaloasa, paradoxala, incredibila pu­tere de iertare Ĺźi dragoste a lui Hristos. Poate că problema nu s-a schimbat Ă®n esenĹŁele ei după două mii de ani Ĺźi că Ĺźi azi, ca Ĺźi atunci, lucrul cel mai greu este să-1 ucidem pe fariseul din noi. Poate că distanĹŁa cea mai anevoie de străbătut este mica dis­tanţă de la Ierusalim la Betania.⁶

4. Comei Chiriac, critic muzical, specializat Ă®n jazz. A fost Ă®mpuĹźcat pe stradă Ă®n Germania Ă®n anii ’70.

5. în traducere: virtuos. (în JF, 320: justificat.)

6. „Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii” (Ioan 11, 18). Betania era satul Măriei, al Martei Ĺźi al lui Lazăr, cel Ă®nviat din morĹŁi.

BucureĹźti, 21. XII. 1970

Dragul meu,

[…] CĂ®t de mult mă doare cĂ®nd Ă®mi spui că vezi Ă®n mine un creĹźtin! Numai creĹźtin nu cred să fiu! Singura mea consolare este de a vedea pretutindeni Ĺźi mereu cĂ®t de Ă®nfiorător de greu este să ne Ă®nsuĹźim măcar elementele creĹźtinismului. Ori cădem uĹźor Ă®n păcatul de angelism, ori ne paĹźte moralismul puritan Ĺźi la pruderie ⁸; ori ajungem la ororile satanismului, ori ne Ă®nĹŁepe­nim Ă®n datine — de nu Ă®n superstiĹŁii; ori reducem creĹźtinis­mul la niĹźte biete reguli Ĺźi la niĹźte greu Ă®ndurate abĹŁineri… CĂ®t e de greu!

Ispita Vechiului Testament, de care-ĹŁi vorbeam Ĺźi de care te plĂ®ngi Ĺźi tu, este desigur una din cele mai răspĂ®ndite Ĺźi mai chinuitoare. Ne urmăreĹźte neĂ®ncetat pe toĹŁi. DovedeĹźte Ĺźi ea cĂ®t de năpraznic este efortul ce ni se cere Ă®n vederea Ă®nsuĹźirii creş­tinismului. Mă uit Ĺźi la tineretul occidental, dornic desigur de esenĹŁe Ĺźi extaz, dispreĹŁuitor de bunuri lumeĹźti — cu aspiraĹŁii creĹźtine, aĹźadar. Ei, cum îşi Ă®nsuĹźeĹźte acel creĹźtinism pe care, indirect, inconĹźtient, Ă®l doreĹźte? Cum? Prin heroină Ĺźi haĹźiĹź. „Vive la snouff’⁹ ori „Worship the Pot!”¹⁰ Vor puritatea, le e silă de bani Ĺźi de mărfuri Ĺźi ajung la… Thomas Leary!

Dincolo de toate aberaţiile şi divagaţiile, dincolo de angelism ori satanism, de moralism ori inochentism — căci şi hippies sunt un fel de inochentişti —, stă, singură, şi străluceşte steaua fixă călăuzitoare: soluţia monahismului ortodox, dreap­ta socotinţă—care-i totuna cu echilibrul românesc. Numai acolo e scăparea.

Dreapta socotinţă este anti-prostie, este Ĺźi anti-logică (dacă logica e pură, absurdă), anti-inteligenţă (cĂ®nd e seacă, formală, choseite¹¹); e, mai ales, anti-unilateralitate. Ea, mai presus de orice, fait sienne¹² formidabila rostire a lui Kierkegaard: „Con­trariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea.” O voi cita, rostirea aceasta, neobosit, pĂ®nă la moarte. Toate valo­rile, dreapta socotinţă le consideră relative; nici una, Ă®n ochii ei, nu e absolută. Nici una. Nici adevărul. Ea, toate valorile le supune singurului Adevăr, care e Hristos. Hristos nu este ade­vărat, ci este Adevărul. Numai aĹźa se explică Efeseni 6, 16 Ĺźi se tălmăceĹźte corect „pavăza credinĹŁei”. Numai aĹźa izbutim a nu ne zăpăci, care-i poate Cea Mai Mare primejdie azi.

8. în traducere: ipocrizia.

9. Ă®n traducere: „Cocaina să trăiască!”

10.Ă®n traducere: „VeneraĹŁi marijuana!” (JF, 42.)

11.în traducere: gratuită.

12.în traducere: îşi însuşeşte.

Nicolae Steinhardt, „Dumnezeu in care spui ca nu crezi”, p. 100-105 , Humanitas, 2000

"… lumea aceas­ta Ă®n care trăim este mai presus de orice o lume a sensurilor."

[BucureĹźti,] 25 mai 1970

Dragul meu,

Oamenii, o ştii, şi-au pus de cînd lumea întrebări de soiul acestora: de ce cutăruia, care-i un ticălos, îi merg toate din plin, de ce-i avut şi fericit şi unde pune el mîna pare a pune şi Dum­nezeu mila, iar nenorocitul de cutare, om de ispravă, curat şi bun, n-are parte decît de mizerie şi de necazuri? Oamenii, cu alte cuvinte, au pus mereu problema dreptăţii şi a nedreptăţii, iar ateii au tras mereu din fapte, ce-i drept incontestabile, con­cluziile lor. Dumnezeu, zice-s-ar, pare nu numai că nu apără pe cei drepţi, dar că şi încurajează pe nemernici îmbelşugîndu-i cu izbînzi.

Ĺži-aĹźa mă Ă®ntreb Ĺźi eu de ce poporul acesta care de la nimeni nu pretinde ceva, care pe nimeni nu ameninţă Ĺźi nu jigneĹźte, care-i nevinovat de cruzime, de pizmă, de jinduire după bunul altuia, de ĹŁinere de minte a răului Ĺźi de Ă®ngĂ®mfare, care nu cere decĂ®t vivre et laisser vivre¹, de ce e oare el atĂ®t de năpăstuit de o apocaliptică urgie?

Şi-mi vine în minte un răspuns tare ciudat: totul se petrece ca şi cum Dumnezeu n-ar voi să aibă de a face decît cu drepţii lui. Pe ceilalţi parcă nici nu-i ştie, îi lasă în voia lor şi a întîm-plării — şi ei adeseori prosperă, căci lumea, ieşită din mîinile Creatorului, e rodnică. Cu drepţii e altceva, de ei Dumnezeu se ocupă îndeaproape: îi răsplăteşte, îi dojeneşte, îi încearcă, îi pedepseşte. E mereu cu ochii aţintiţi asupră-le. La cea mai mică abatere, loveşte; ba şi mai mult, îi foloseşte pentru a da cu ei pilde şi avertismente, îi încearcă fără pricină anume, ca pe Iov, îi trece prin foc şi ascuţişul săbiei, prin ciur şi prin dîrmon, prin potop. Pentru a-i căli, a-i îmbunătăţi, a-i sfinţi. Pentru a li se dezvălui mai mult. Pentru a şi-i apropia. Căci oricît de parado­xal ni s-ar părea, suferinţa se arată a fi singura cale sigură pen­tru a ne apropia de Dumnezeu.

Dumnezeu pe cei răi nici nu-i ia în seamă şi nu se osteneşte a-i lovi — ca un bun părinte — cu nuiaua sau cu toiagul. Dar pe cei cuminţi şi blînzi mereu îi cheamă mai sus prin durere, prin umilinţă, prin teribila experienţă a însumării nedreptăţii lumeşti şi naturale.

Aşa să fie oare? Altfel urgia mi s-ar proţăpi în faţa minţii şi a sufletului prea de neînţeles, de fără sens. Iar eu sunt con­vins pînă în fundul rărunchilor şi bojocilor mei că lumea aceas­ta în care trăim este mai presus de orice o lume a sensurilor.

Rezultă de aci că socotesc poporul român un popor ales? Popor ales! Nu, în înţeles teutonic; nu, în înţeles iudaic. Dar ales pentru a fi mereu încercat, mereu frămîntat ca aluatul, pen­tru a fi neîncetat îmbunătăţit, sfinţit.

„Der Schmerz wird neu, es wiederholt die Klage…”²

(Goethe)

Te îmbrăţişează al tău mult devotat,
Nicu

1. Ă®n traducere: să trăiască Ĺźi să-i lase Ĺźi pe ceilalĹŁi să trăiască. 2. Ă®n traducere: „Durerea revine, jalea se repetă.”

Nicolae Steinhardt, „Dumnezeu in care spui ca nu crezi”, p. 80-81 , Humanitas, 2000

Geaba… daca…

BucureĹźti, 30.VIII.1970

„La Văratec am petrecut — Ă®n minunata tovărăşie a lui Dinu, Nelly Ĺźi Monica — zile de fericire deplină.

Ĺži oamenii, Ĺźi locurile sunt Ă®mbibate de liniĹźte. Nicăieri nu am Ă®nĹŁeles mai limpede că cele mai de seamă cuvinte ale Mântuitorului cu privire la viaĹŁa noastră pământească sunt acestea: „Pacea Mea o dau vouă.”

Geaba ne Ă®nchinăm, geaba aprindem luminări, geaba pos­tim Ĺźi ajunăm, geaba veghem; geaba, chiar, facem milostenie Ĺźi ne Ă®nfrânăm de la păcate: dacă nu avem pacea Domnului, li­niĹźtea lăuntrică — tainic amestec de nădejde, Ă®ncredere, nepăsare, tihnă, resemnare Ĺźi veselie —, nimic nu avem! Ĺži rupĹŁi sun­tem de Hristos mai abitir decat dacă ne-am turci.”

Nicolae Steinhardt, „Dumnezeu in care spui ca nu crezi”, p. 91 , Humanitas, 2000

PS: TV TRINITAS LIVE : http://trinitastv.sytes.net:8080