ONLINE: Mai mult decât un simplu tâmplar, de Josh McDowell

Cuprins:

1. Prefaţă
2. Ce-L face pe Isus atât de diferit ?
3. Domn, înşelător sau lunatic ?
4. Ce părere are ştiinţa ?
5. Sunt documentele biblice vrednice de încredere ?
6. Cine şi-ar da viaţa pentru o minciună ?
7. La ce ne-ar folosi un Mesia mort ?
8. Ai auzit ce s-a petrecut cu Saul ?
9. Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu ?
10. Aş vrea să-L cunosc pe adevăratul Mesia
11. Nu mai există nici o altă cale ?
12. El a schimbat viaĹŁa mea

Josh McDowell in Romania (Bucuresti)

Conferinta pentru studenti si elevi

Tema: Sex, minciuni si adevarul
Data: 12 Aprilie
Ora: 19:30 (intrarea in Sala de la ora 19)
Locul: Sala Palatului
Conditii de participare: Intrarea libera pana la completarea locurilor

Conferinta pentru parinti si profesori

Tema: Sa zidim impreuna convingeri sanatoase in vietile adolescentilor
Data:11 Aprilie Ora: 19
Locul:
Conditii de participare: intrarea libera

Despre Josh McDowell

Activitate:
Josh McDowell a conferentiat in 84 de tari, in peste 700 de universitati.Este autor si co-autor la peste 75 de carti din care a vandut mai mult de 10 milioane de copii in toata lumea.

Printre cele mai cunoscute lucrari ale sale se numara „Marturii care cer un verdict” publicata in 1972 si desemnata de World Magazine ca una dintre cele mai bune 40 carti ale secolului si „Mai mult decat un simplu tamplar”, tradusa in peste 50 de limbi. In anii 90 Josh a lansat o alta serie de carti care au devenit resurse fundamentale in domeniul moralitatii si problemelor tinerilor: De ce sa astepti, Right from Wrong si Generatia Instrainata.

Studii
Initial a inceput pregatirea pentru o cariera politica inscriindu-se la colegiul Kellog din Michigan pentru a studia dreptul. Dupa convertirea sa la crestinism s-a transferat la Wheaton College din Illinois unde a fost licentiat in Economie si Afaceri in 1962.

A obtinut masterul in teologie absolvind Magna Cum Laude Talbot Theological Seminary in 1966.

In 1982 primeste un doctorat onorific in Drept acordat de Simon Greenleaf School of Law ca recunoastere a scrierilor si lucrarii sale.

Josh McDowell spune despre sine:
Am fost un sceptic pana am inceput sa studiez serios ceea ce afirma despre sine Iisus Christos. In facultate am intalnit cativa colegi care m-au provocat sa studiez indeaproape credinta crestina.

Am raspuns provocarii, sigur ca voi putea dovedi crestinismul ca fiind fals, o religie bazata pe povesti frumoase care nu pot rezista confruntarii cu adevarul.

Dar cercetand in profunzime crestinismul, am fost socat. Am gasit fapte, nu fictiune. Am gasit atatea dovezi incat n-am putut ajunge decat la o singura concluzie, aceea ce Iisus Christos este Fiul lui Dumnezeu. El a fost crucificat, a murit si a fost inviat a treia zi.

Curand dupa aceasta descoperire, in urma cu 39 de ani, viata mea s-a schimbat complet.

PS: o alta carte scrisa de Josh McDowell este „El a umblat printre noi„
De AICI puteti descarca 3 carti pentru tineri ale lui Josh McDowell, format pdf:
” 103 intrebari pe care copii le pun cu privire la ce e bine si ce e rau”
” Raspunsuri la intrebari dificile” si „Nu-ti lasa creierul la intrare”

Sursa

ONU: Jumatate din populatia lumii va trai la oras

Pana la sfarsitul anului 2008, peste jumatate din populatia lumii va locui la oras, pentru prima oara in istorie. Cel putin aceasta este concluzia unui raport ONU, publicat marti.

Potrivit documentului, pana in anul 2050 nu mai putin de 6,4 miliarde de oameni vor trai la oras, spre deosebire de 3,3 miliarde, cat se inregistreaza acum. Acelasi raport arata ca pana la mijlocul acestui secol populatia lumii va ajunge la 9,2 miliarde de oameni, fata de 6,7 miliarde, cati exista acum.

Deoarece urbanizarea creste, populatia rurala a lumii va scadea dramatic in urmatorii 10 ani. Astfel, de la cei 3,4 miliarde de oameni cati traiau in zone rurale in 2007, numarul acestora va scadea pana la 2,8 miliarde, in urmatorul deceniu.

Regiunile care au cei mai multi oameni care traiesc in orase sunt Europa, America de Nord si Oceania, acestea fiind si cele mai dezvoltate zone din lume. In schimb, in America Latina si Caraibe, cei mai multi oameni traiesc la sate.

Potrivit raportului, unele state, precum India, unde se afla cele mai mari doua orase din lume – Mumbai, cu 19 milioane de oameni, si New Delhi, cu 18,8 milioane de oameni – vor inregistra o scadere a urbanizarii, acestea incurajand dezvoltarea rurala.

Specialistii ONU spun ca, in pofida provocarilor aduse de urbanizare, aceasta este o dovada a faptului ca economia este in plina dezvoltare.
Totusi, urbanizarea intensa, precum si faptul ca se asteapa ca pana in 2025 sa apara opt noi mega-orase – care au 10 milioane sau chiar mai multi locuitori – aduc noi provocari, guvernele fiind nevoite sa asigure populatiei din zonele urbane acces la serviciile de baza.

In acest moment, Asia si Africa sunt regiunile majoritar rurale, dar, potrivit raportului, acestea vor cunoaste in viitor o adevarata explozie a zonelor urbane.

Pana in anul 2025, vor exista 27 de mega-orase in intreaga lume, iar Europa va adauga, potrivit previziunilor, cel putin unul – Parisul. Astfel, capitala Frantei va avea o populatie estimata la peste 10 milioane de oameni. Din cele 19 mega-orase existente in prezent, Europa gazduieste doar doua – Moscova, care are 10.500.000 de locuitori, si Istanbul, care are peste 11.000.000 de locuitori.

Africa are, deocamdata, un singur mega-oras, Cairo, capitala Egiptului, in care locuiesc peste 17 milioane de oameni. Potrivit estimarilor insa, pana in 2025, Africa se va imbogati cu inca doua mari orase – Kinshasa, din Congo, si Lagos, din Nigeria.

Tokio va ramane, potrivit raportului ONU, orasul cel mai populat din lume, numarul locuitorilor urmand sa creasca, pana in 2025, cu 700.000 de oameni, de la 35,7 milioane, cati sunt inregistrati acum, pana la 36,4 milioane.

Sursa: Ziare.com

PS: in perspectiva acestei realitati viitoare este de analizat impactul urbanizarii accentuate asupra stilului de viata uman, implicit consecintele asupra vietii spirituale a oraseanului, binestiut fiind ca taranul prin contactul cu natura este mai sensibil la realitatile spirituale, in timp ce omul pierdut in jungla de betoane si fabrici este mai tracasat si rupt de linistea care predispune spre… Cer

Apa cea vie – Femeia Samarineancă de N Steinhardt

( meditatia anterioara m-a starnit sa postez si superba predica a lui Steinhardt despre „duelul” Domnului cu samariteanca din „Daruind vei dobandi”, pp 78-84)

Dacă episodul femeii hananeence poate fi considerat ca relatarea unui examen (foarte sever), al samarinencii nu-i decât urmărirea unui duel aprig şi fără cruţare.

Scena, ca Ă®n teatrul clasic, duce lipsă de recuzite infame. Totul se petrece la nivelul confruntării sprirituale, ca Ă®n tragediile lui Corneille ori Racine. Stau acolo, faţă către faţă Ă®n tăcerea Ĺźi arĹźiĹŁa amiezii de vară, Ă®n centrul Ă®ntinderii deĹźarte, având drept singur focar fântâna (iar prezenĹŁa – nevăzută – a elementului apă va fi Ă®n curând completată prin manifestarea Duhului Ă®nsuĹźi) – două caractere, două puteri, două libertăţi. Hristos a recunoscut Ă®n femeia care a venit să scoată apă una din acele firi necăldicele vrednice a fi provocate Ĺźi cucerite de EL.

Intâlnirea lui Hristos cu samarineancă, aĹźa cum e relatată de Sfântul Apostol Ioan (4, 4-12) – nu altminteri decât a lui Iacov cu Ă®ngerul Domnului (Facere 32, 4 Ĺźi urm.) – este prezentarea unui duel. Analogia Ă®ntre cele două ciocniri e izbitoare: atât Iacov cât Ĺźi femeia din Sihar au ceea ce psihologii numesc personalitatea marcantă Ĺźi nu-s nici unul nici cealaltă de ieri, de alaltăieri pe acest pământ. Hristos are de Ă®nfruntat (Ĺźi biruit) o fiinţă vie Ĺźi puternică, o femeie, o Ă®nfiptă, tare de cerbice Ĺźi stăpână pe drepturile ei de făptură Ă®nzestrată cu inteligenţă Ĺźi judecată Ĺźi mândră, ironică, arţăgoasă. Domnul o acceptă aĹźa cum este, se supune tacticii, fentelor, regulilor, răbdărilor Ĺźi impetuozităţilor duelului, dar Ĺźi marii lui legi nescrise, căreia toate i se pleacă: a Ă®nvinge cu orice preĹŁ!

De aceea Domnul procedează mai Ă®ntâi fără grabă, accentuând aspectul Ă®ntâmplător al Ă®ntâlnirii Ĺźi parcă Ă®ncercându-Ĺźi, măsurându-Ĺźi, iscodindu-Ĺźi adversara; abia la sfârĹźit Ĺźi numai după ce va fi desprins punctul vulnerabil al partenerei – situaĹŁia ei matrimonială (bine ai zis că nu ai bărbat…) – va da (asemenea medicului chirurg: izolează abcesul Ă®nainte de a-l cauteriza) lovitura cea mare, lovitura de graĹŁie, irezistibila: Eu sunt, Cel Care vorbesc cu tine.

Dialogul, în paralele cu duelul, scapără de la prima încrucişare a săbiilor:

— Hristos (scurt); Dă-mi să beau.

— Samarineancă (arţăgoasă, mîndră, ca să făurească numaidecât, o distanţă, ca un cumva să para măgulită ce-i vorbeşte un iudeu, să se situeze aşadar într-o poziţie de inferioritate): Cum, tu iudeu, îmi vorbeşti mie!

-— Hristos (ia ofensiva): Firesc ar fi să-Mi ceri tu Mie să bei.

— Samarineancă (ironica, de sus): Nici găleată nu ai… (din ce Ă®n ce mai ironică, trecând de-a dreptul la obrăznicie): Nu cumva eĹźti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov!

— Hristos (atacă din altă direcţie): Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai înseta niciodată.

— Samarineancă (obraznică, dar şi raţională, practică, înţelegând că din convorbirea aceasta s-ar putea alege cu un folos însemnat): Da, dă-mi acea apă ca să nu mai vin aici să mă obosesc.

— Hristos (care ştie unde este punctul vulnerabil, atacând prin surprindere, din cu totul alt unghi, ca un duelist experimentat): Cheamă-ţi bărbatul.

— Samarineancă (de felul ei nefăţarnică, nemincinoasă): N-am bărbat.

— Hristos (Ă®ncepe a Se dezvălui): Ai spus adevărul… Ai avut cinci…

— Samarineanca (ştie să se plece în faţa adevărului); Tu eşti prooroc!

— Hristos (Se dezvăluie din ce în ce mai mult) enunţa două principii: a) va veni ceasul şi acum este; b) se cuvine să ne închinăm lui Dumnezeu numai în Duh şi adevăr.

— Samarineanca (adulmecând adevărul final, presimţindu-l): Va veni Mesia-Hristos.

— Hristos (descoperindu-Se, dându-i lovitura de graţie, doborând-o): Eu sunt!

In sumara-I eshatologie, Hristos pune accentul pe timpul prezent: acum este. Pentru Hristos toate sunt în prezent afară din timp, aşa cum Aldous Huxley avea să scrie după vreo două mii de ani: Timpul trebuie să ia sfârşit. Hristos e în afara timpului, e din veşnicie. Samarinencii îi vorbeşte însă ca întrupat. Acum, aici: e momentul Botezului, credinţei, mântuirii.
Ĺži al alegerii: cu sau fără Hristos. La Sihar timpul e Ă®ncă Ă®n suspensie. Dar de ce stă scris: va veni Ĺźi acum este, de ce nu e folosită formularea mai simplă: a venit vremea? Pentru ca să fie vădit temeiul de Ă®mplinire al profeĹŁiei, al făgăduinĹŁei. Transformarea propoziĹŁiei Ă®n frază dă, pe de altă parte, afirmaĹŁiei o notă augustă, cutremurătoare: Ĺźi acum este; Ĺźovăielile, amânările, rezervele sunt alungate, descântate, dezlegate. Totodată este scoasă Ă®n evidenţă o altă trăsătură esenĹŁială a creĹźtinismului: Ă®nchinarea Ă®n duh, nu ratione loci, pe Muntele Garizim ori la Ierusalim, ci pretutindeni. CreĹźtinismul e universal, nu cunoaĹźte Ă®ngrădiri naĹŁionale, teritoriale sau de orice alt soi. Orice fel de segregaĹŁie e necreĹźtinească. Cât despre cuvintele: „Voi vă Ă®nchinaĹŁi căruia nu ĹźtiĹŁi, noi ne Ă®nchinăm căruia Ĺźtim”, ele se Ă®ncadrează Ă®ntr-o viziune ecumenică a creĹźtinismului. Fiindcă se referă nu numai la samarineni, ci la toĹŁi precursorii Domnului, Ĺźi ei Ă®nsufleĹŁiĹŁi de Duhul SfanĹŁ Ă®ntr-o oarecare măsură Ĺźi reprezentând preĂ®nchipuiri parĹŁiale ale revelaĹŁiei: la Moise Ă®n primul rând, apoi la Buddha, Lao-Tse, Confucius, Socrate, Platon, Aristotel Ĺźi ceilalĹŁi „sfinĹŁi” ori celelalte „sibile”, zugrăviĹŁi Ĺźi zugrăvite pe zidurile exterioare ale multor biserici ortodoxe, vădindu-le toleranĹŁa Ĺźi universalitatea. Islamismul, ulterior vieĹŁii pământeĹźti a lui Hristos, se cuprinde Ĺźi el Ă®n Ĺźirul acesta de premergători Ă®nduhovniciĹŁi prin felul cuviincios cum sunt menĹŁionaĹŁi Ă®n Coran părintele nostru Avraam, Sfânta Fecioară Ĺźi Domnul Ă®nsuĹźi, fapt menĹŁionat nu fără emoĹŁie de F. M. Dostoievski Ă®n Amintiri din casa morĹŁilor.

Ca un trăsnet din cer senin si arzător cade mărturisirea Domnului: atât e de bruscă, de nereticentâ de totală! Ca de obicei Hristos nu umblă cu jumătăţi de măsură: -când dă, boiereĹźte dă, când Se descoperă, o face desăvârĹźit. Pentru samarineanca, pentru orbul din naĹźtere: Eu sunt. Eu, Cel care-ĹŁi vorbesc, Eu, Cel din faĹŁa ta. Nu prin aluzii sau deducĹŁii: direct.Ĺži samarineanca, după ce se Ă®mpotrivise, ironizase Ĺźi se obrăznicise, dintr-o dată – ca odinioară Iacov (făcătorul fântânei alături de care se desfăşoară scena actuală) – se prăbuĹźeĹźte, se predă. Se predă total, simetric lui Hristos care S-a dezvăluit Ă®n Ă®ntregime, necondiĹŁionat, se supune Ă®nfrântă, stăpânită de tremur Ĺźi cuprinsă de iubire, Ă®ntocmai – Ĺźi trag nădejde că pe nimeni nu va sminti comparaĹŁia aceasta – ca la sfârĹźitul dialogului dintre Elizabeth Bennet Ĺźi Darcy Ă®n Mândrie Ĺźi Prejudecată, de Jane Austen, unde, următor sfidării reciproce, bărbatul Ĺźi femeia îşi dau Ă®n final seama că sunt făcuĹŁi unul pentru altul.

Şi neîntârziat, tot brusc, tot fulgerător (ritmul referatului evanghelic acum nu mai e lent şi mişcările nu mai sunt de învăluire şi încercuire, ci de atac frontal şi schimbări decisive), după ce Hristos iese din anonimat, ea, biruită, se preface în apostol. Acum e cuprinsă de iubire pentru Hristos, e convinsă, e metanoizată, e făptură nouă. Şi dă fuga în cetate. De ce? Ca să-L vestească pe Hristos, ca să predice Evanghelia, să răspândească vestea cea bună, ca un adevărat ucenic al Domnului. Ea, înfiptă şi îndrăzneaţă, dar nobilă şi curajoasă, cunoscîndu-şi dulcea înfrângere, nu se mai slujeşte de subtilităţi, nu mai discută, nu mai argumentează; alta-i este grija în faza aceasta a desfăşurării minunatei întâmplări: să se grăbească a proclama coram populo: Mesia e printre noi! E vestitoare de Hristos şi e gazdă a Lui, ca şi Zaheu, căci Domnul zăboveşte două zile în Sihar şi-i foarte probabil că în casa ei a sălăşluit.

Scena din capitolul 4 al Evangheliei lui Ioan este de mare intensitate dramatică, în cadenţă neîncetat mai sacadată, în tempo din ce în ce mai iute. Duelul, iată, singura imagine pe care o poate evoca, duelul pe răpunere şi marile dialoguri ale tragediilor clasice.

NobleĹŁea hananeencei se vădeĹźte Ă®n credinţă, curaj, stăruire, cuviinţă Ĺźi inteligenţă. A samarinencii prin felul cum se dă bătută, fără reĹŁineri, cu entuziasm, după ce mai Ă®ntâi se opusese din toate puterile Ĺźi iscusinĹŁele minĹŁii ei. Ea, când i se revelează adevărul, Ă®i recunoaĹźte Ĺźi trage toate consecinĹŁele numaidecât. Acum este. Nici amânare, nici Ă®ndoială, nici sfială. Pe loc porneĹźte să-L anunĹŁe pe Mesia, să-I proclame prezenĹŁa, să dea de Ĺźtire tuturor ce se petrece pe meleagurile lor, de ce neĂ®nchipuită cinste se Ă®nvrednicesc, din ce neverosimilă bucurie sunt chemaĹŁi să se Ă®mpărtăşească. AĹźa precum Ĺźi vrea Hristos: pe care-i cheamă Ă®i vrea deĂ®ndată ai Lui, lăsând toate baltă, neopriĹŁi de nici o treabă, nici un considerent, nici o altă datorie, fie ea oricât de firească ori de curată. Ţarina, negoĹŁul, Ă®nsurătoarea, Ă®ngropăciunea – fleacuri, nugas! le spunea poetul din vechime. Samarinencii, pe care suntem Ă®n drept să ne-o Ă®nchipuim privită cu ochi nu prea buni Ă®n oraĹźul ei, nu-i mai pasă de ce spune lumea: chiar printre ai săi (unde-i va fi fost mai greu, ca Ĺźi lui Iisus) se grăbeĹźte să-L preamărească pe Domnul, să-I fie roabă Ĺźi crainică.

Samarineanca e un admirabil exemplu al felului cum lucrează Domnul în calitatea Sa de vânător (de oameni) îndeosebi atras de vânatul dificil, de ucenici şi ucenice de caracter, care opun rezistenţă, dar şi sunt în stare ca acum chiar (nu după o zi ori un ceas ori un sfert de oră) să I se predea în duh şi adevăr. I-au fost pe plac un prigonitor ca Saul din Tars, o desfrânată din pasiune ca Măria Egipteanca, un vameş înrăit ca Zaheu, o sfadăreaţă ca samarineanca; nu i-au plăcut feţele palide, călăii, plângăreţii, strecurătorii de izmă, chimen şi untarită, făţarnicii, purtătorii de caftane şi ciucuri lungi, zeloşii aprinzători de luminări. Pe Simon-Petru l-a iubit mult fiindcă era din speţa inşilor înfocaţi, intempestivi, nerăbdători.

In du
elul acesta, nu de formă, samarineanca e atinsă mortal cu o lovitură nu pricinuitoare de moarte, ci de viaţă veşnică. Nu, Domnul nu a minţit-o: cu adevărat i-a dăruit apă vie, apa vieţii fără apus, iar pe ea prefacând-o din trufaşă potrivnică, în ucenica şi apoi muceniţă a Sa.

Ne mai putem pune Ă®ntrebarea: de ce pentru a transmite dublul Său mesaj, Hristos a preferat calea dialogului, a duelului? Ca să dea, probabil, mesajului – neapărata instantaneitate a oricărei convertiri ce nu mai cată Ă®napoi Ĺźi aspaĹŁialitatea oricărei credinĹŁe dârze Ĺźi oricărui crez adevărat – o intensitate dramatică Ĺźi dinamică sporită. Dialogul nu se imprimă Ă®n cuget Ĺźi-n simĹŁire mai adânc decât naraĹŁiunea. Simpla expunere nu ar fi avut desigur tăria captivantă a voroavei contradictorii. Iată de ce cred că Duhul i-a insuflat ucenicului mult iubit alegerea formei diacronice.

Episodul cu femeia samarineanca ni se mai arată a fi dialogul Domnului cu sufletul omenesc (aşa cum va apărea şi în Urmarea lui Hristos), care mai întâi se împotriveşte dar după aceea se supune şi-şi adoră Creatorul.

Domnul a ţinut ca biruinţa-I să nu fie uşoară, ca de la sine înţeleasă, mecanică, în stil pilduitor; ci liberă, spontană, izvorâtă dintr-o convingere precedată de îndoieli, total transformatoare a credincioasei din Samaria.

In ultima analiză actul de credinţă chiar astfel se cade a fi. El se produce – lucru prea bine Ă®nĹŁeles de Soren Kierkegaard – atunci când sufletul aflat Ă®n rugăciune nu pe sine orant se aude, ci pe Celălalt mărturisindu-i-se: da, nu te Ă®nĹźeli, da, Eu sunt, Eu Cel viu, Eu care sunt Cel ce este, Care te cheamă. Vino după Mine. Iar sufletul răspunde fără a pregeta: Amin.

Femeia samariteancă

S-a Ă®ntâmplat chiar aici, la fântâna lui Iacob, la miezul zilei…
Era un străin, un Iudeu… se vedea după cum era Ă®mbrăcat;
Era obosit, cred că umblase mult…

Eu, ca de obicei, eram singură, cu mine însămi,
Prizonieră a gândurilor mele;
De mult timp renunĹŁasem
să mai vin la fântână dis-de-dimineaţă, cu celelalte femei,
sătulă să mă simt arătată cu degetul,
să ascult aluziile lor…
resemnată să fiu etichetată şi exclusă.

Îl văzui de departe,
Decisesem să nu-l bag în seamă.
Dar fu el acela care mi-a adresat primul cuvânt:
mi-a cerut să-i dau să bea.

L-am privit nedumerită, ca pe un suspect,
Apoi cuvintele lui m-au făcut să fiu curioasă…
A început să-mi facă discursuri ciudate:
Despre darul lui Dumnezeu,
Despre apa vie pe care ar fi putut să mi-o dea…
L-am luat peste picior: Dar cum?
Vrei să-mi dai să beau şi
Nu ai nimic pentru a scoate apa din fântână???
L-am luat ca pe un naiv, poate fanatic,
Sigur un om mai puĹŁin practic…

Dar de fapt eu eram aceea care nu înţelegeam nimic:
Mă gândeam că se referă la apa din fântână,
La truda mea de zi cu zi pentru a veni Ĺźi a scote apă…
În schimb, el citea în inima mea
O trudă Ĺźi o sete mult mai mare…

Apoi mi-a cerut să vorbesc despre mine…
Incredibil! Mă cunoĹźtea foarte bine! Ĺžtia totul despre mine…
Slăbiciunile mele, rănile mele, frica de mine, nevoile mele…
Iar când i-am vorbit despre singurătatea din mine,
Despre greĹźelile mele,
Nu m-a judecat, nu m-a luat peste picior… nu m-a condamnat.

Privirea sa, cuvintele sale, mi-au ajuns la inimă,
m-am simţit acceptată aşa cum sunt,
înţeleasă, iertată!
Niciodată, nici un om, … Ĺźi am avut destui!!!
nu-mi mai vorbise astfel,
nu mă mai privise aşa!

M-am simţit iubită cu o iubire adevărată,
Sinceră, dezinteresată…
Nu-mi venea să cred!

Nu ştiam ce să-i spun;
Am început să vorbesc despre religie,
Pentru că mă gândeam că un om ca el
Trebuie să fie un om al lui Dumnezeu.

Nu mai ştiam ce să gândesc,
Nu mă mai simţisem niciodată aşa plină de putere,
De bucurie, de speranţă, de dorinĹŁa de a trăi, de iubire…
Am lăsat ulciorul şi am luat-o la fugă
Pentru a povesti Ĺźi altora
Ceea ce mi se întâmplase.
Nu puteam şi nici astăzi nu pot să ţin
numai pentru mine această întâlnire.

Am auzit apoi despre sfârşitul de care a avut parte,
Despre polemicele iscate asupra faptului că ar fi înviat
Sau că ai săi i-ar fi ascuns trupul mort…

Eu nu mă pricep la religie,
Dar ştiu că aici, la această fântână, eu l-a întâlnit
Şi ştiu că din acea zi
El nu a încetat niciodată
Să fie înlăuntrul meu: cu acea privire a sa,
Cu acele cuvinte ale sale, cu dragostea sa.

Niciunul, niciodată, nu m-a iubit astfel.
Dacă Dumnezeu există, el m-a mângâiat prin acel om.

O, dacă ai cunoaşte şi tu darul lui Dumnezeu!

O frumoasă povestioară-reflecţie despre întâlnirea dintre Isus şi femeia samariteană. O traducere din italiană.

"Ce este familia" si "Blazonul familiei" de Iacob Coman

Pe situl http://www.resursecrestine.ro/predici-audio

se gasesc si pot fi descarcate 2 serii de seminarii de familie, in format mp3, conferentiar fiind pastorul Iacob Coman.

Dintre titluri:

– Femeia, un crin intre spini
– Barbatul gesturilor de iubire
– Femeia, copilul casei
– Femeia, muntele de mir al familiei
– Locul unde se slefuiesc perle
– Un concert de mare tinuta
– Singurul loc unde se consuma dragostea

Cei mai influenĹŁi lideri spirituali ai lumii

Times Online: Papa, arhiepiscopul de Canterbury Ĺźi Dalai Lama, cei mai influenĹŁi lideri spirituali ai lumii

Papa, arhiepiscopul de Canterbury Ĺźi Dalai Lama sunt cei mai puternici lideri spirituali ai lumii, potrivit unui top realizat de Times Online. Cei trei sunt urmaĹŁi de Regina Marii Britanii, liderul Bisericii Anglicane Ĺźi de doi lideri musulmani, Muhammad Sayid Tantawy, Marele Imam al Moscheei Al-Azhar, Ĺźi Marele Ayatollah Mohammed Hussein Fadlallah.

Rabinii-Ĺźefi ai Israelului Yona Metzger (ashkenaz) Ĺźi Shlomo Amar (sefard) se regăsesc pe locurile Ĺźapte Ĺźi opt Ă®n topul celor mai influenĹŁi lideri spirituali din lume. Sri Mata Amritanandamayi, lider spiritual hindus cunoscut ca „sfântul care Ă®mbrăţiĹźează”, se plasează pe locul nouă. Se estimează că aproximativ 26 de milioane de oameni au Ă®mbrăţiĹźat-o pe Sri Mata.

Următorul în top este Li Hongzhi, fondatorul unei tehnici de întreţinere a minţii şi corpului numite Falung Gong. Tehnica îşi are originile în budism şi taoism şi are circa o sută de milioane de adepţi.

Liderul spriritual al Împărăţiei Cerului, Ariffin Muhamed, care susţine că este salvatorul lumii şi le permite adepţilor săi să facă parte din orice religie, se clasează pe locul 11. Discipolii săi cred că Ariffin este reîncarnarea lui Iisus, Buda, Mohamed şi Siva şi că se va întoarce în persoana imamului Mahdi.

În top urmează doi lideri spirituali americani. Gordon B. Hinckley, şeful Bisericii Sfinţilor Zilelor din Urmă (Church of Latter Day Saints) pretinde că este profet şi are legături strânse cu Casa Albă. George O. Wood este o figură principală a Bisericii Americane Adunările lui Dumnezeu (Assemblies of God Church America), ce numără circa 2,8 milioane de credincioşi penticostali din SUA.

Înaltul preot al Tempului de Aur din Amristar, India, Joginder Singh Vedanti, a intrat de asemenea în rândul liderilor sprirituali influenţi. Vedanti este unul dintre cei mai puternici lideri ai comunităţii sikh din lume.

Dacă liderul Bisericii Catolice se află pe primul loc Ă®n topul liderilor spirituali, „Papa negru” se află de asemenea Ă®n clasament, 14 poziĹŁii mai jos. Adolfo Nicolas, liderul Societăţii lui Iisus, a fost ales de iezuiĹŁi noul „Papă Negru”, denumit astfel din cauza sutanei simple pe care o poartă, Ă®n luna ianuarie 2008.

Petiţie pentru o a cincia dogmă mariană

O stire proaspata ne anunta ca cinci cardinali catolici „au trimis o scrisoare Ă®n care invită prelaĹŁii din lumea Ă®ntreagă să li se alăture Ă®ntr-o petiĹŁie către Papa Benedict al XVI-lea pentru a declara o a cincia dogmă mariană, despre care ei afirmă că ar „proclama adevărul creĹźtin deplin despre Maria”.

Textul, dat publicităţii săptămâna trecută, include petiĹŁia care cere Papei să o proclame pe Maria ca „Mama spirituală a Ă®ntregii omeniri, co-răscumpărătoare cu Isus răscumpărătorul, mijlocitoare a tuturor harurilor cu Isus unicul mijlocitor, Ĺźi avocată cu Isus Cristos Ă®n numele omenirii”.

ĂŽn petiĹŁie se arată: „Credem că este timpul oportun pentru o definire solemnă de clarificare cu privire la Ă®nvăţătura constantă a Bisericii despre Maica Răscumpărătorului Ĺźi cooperarea ei unică la opera de Răscumpărare, precum Ĺźi despre rolurile ei ulterioare Ă®n distribuirea harului Ĺźi mijlocirea pentru familia umană”.

Referindu-se la preocupările de natură ecumenică, petiĹŁia continuă: „Este de mare importanţă […] ca credincioĹźii altor tradiĹŁii religioase să primească clarificarea la cel mai Ă®nalt nivel al certitudinii doctrinale autentice pe care Ă®l putem oferi, a faptului că Biserica Catolică face o deosebire esenĹŁială Ă®ntre rolul unic al lui Isus Cristos, Răscumpărătorul divin Ĺźi uman al lumii, Ĺźi unica deĹźi secundara Ĺźi subordonata participare umană a Maicii lui Cristos la marea operă de Răscumpărare”. Textul adaugă că acest pas ar fi „expresia cea mai Ă®naltă a clarităţii doctrinale Ă®n slujba fraĹŁilor noĹźtri creĹźtini Ĺźi necreĹźtini care nu sunt Ă®n comuniune cu Roma”.

ĂŽntr-o declaraĹŁie de presă dată Ă®mpreună cu scrisoarea, Cardinalii au adăugat: „Această iniĹŁiativă intenĹŁionează de asemenea să pornească un dialog mondial Ă®n profunzime despre rolul Mariei Ă®n mântuire pentru timpurile noastre. […] Dacă acest efort va avea succes, o proclamare ar constitui un eveniment istoric pentru Biserică”.”

Cititi stirea intreaga AICI.

Dupa cum se poate observa, Vaticanul isi „imbraca bine” urgenta ecumenic-hegemonica prin strategia supralicitarii temei mariane. Cum ortodocsii nu prea au obiectii, iar Islamul deja ofera in Coran Mariei un loc mai proeminent chiar decat Fiul ei, cum New Age-ul cocheteaza serios cu ideea unei Zeite-Mama a Pamanului, nu este deloc de mirare forcingul Vaticanului. Ca „Mama spirituală a Ă®ntregii omeniri” Maria ar fi un centru unificator al religiilor, care centru unificator ar necesita si unul administrativ-politic in care nimeni n-ar parea mai nimerit decat „tatucul” de la Roma( care oricum este teoretic seful celei mai mari grupari religioase din omenire).

Daca se vor implini manariile catolice, foarte interesanta va fi soarta celor care nu o vor idolatriza pe „Mama spirituală a Ă®ntregii omeniri” si nu vor spune „Da” si „Amin” tuturor poruncilor „Marelui Tatuc” al Romei…

Dialog intre un filosof, un iudeu si un crestin

AUTOR:	Pierre Abelard
COLECTIE:	TRADITIA CRESTINA
PRET:	26.95 RON
DOMENIU:	Religie, teologie , Filosofie
ISBN:	978-973-46-0867-6
ANUL APARITIEI:	2008
NUMAR PAGINI:	304
FORMAT:	130×200

Unul dintre primele dialoguri interreligioase redactate in Evul Mediu, tradus integral in limba romana!

Editie bilingva

Traducere si note de Filotheia Bogoiu si Sorana Sorta

Prefata si tabel cronologic de Bogdan Tataru-Cazaban

Editie ingrijita de Adrian Muraru

Dialogul intre un filosof, un iudeu si un crestin este considerat unul dintre cele mai interesante texte teologice ale lui Abelard. El ne infatiseaza o intilnire toleranta dintre religiile monoteiste prin intermediul a trei protagonisti – un crestin, un evreu si un filosof (foarte probabil adept al Islamului). Filosoful si teologul Abelard ne impartaseste visul unei coexistente pasnice a religiilor care, dincolo de orice discriminari, se intilnesc in cautarea Binelui suprem si in viziunea unui Dumnezeu unic, de binefacerile caruia se pot bucura toti oamenii.

PS: in vremuri de exacerbare a fundamentalismelor religioase de toate culorile si nuantele, nevoia unor exemple de convietuire pasnica a religiilor, de climat de libertate religioasa si real respect reciproc pare sa fie stringenta. Abelard propune un asemenea model, cu toate plusurile si minusurile lui; model care nu ucide dialogul, ci il promoveaza, nu presupune abandonarea identitatii proprii ci sublimarea esentei ei prin contactul cu provocarea concurentei alternativelor.
Secolul XXI, pandit din punct de vedere religios pe de o parte de extremele globalizarii prin „ecumenizare” fortata si relativizare/diluare dogmatica, pe de alta parte de conflictul violent intre fundamentalisme intransigente, acest secol ce ni-e dat sa traim va avea calitatea intelepciunii, sau lipsei ei, prin care vom sti sa-l privim pe celalalt ca fratele nostru intru Adam si Hristos, asa cum a facut-o sfantul apostol Pavel/Paul:

Faptele Apostolilor 17

²⁴Dumnezeu, care a făcut lumea Ĺźi tot ce este Ă®n ea, este Domnul cerului Ĺźi al pământului, Ĺźi nu locuieĹźte Ă®n temple făcute de mâini.

²⁵El nu este slujit de mâini omeneĹźti, ca Ĺźi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaĹŁa, suflarea Ĺźi toate lucrurile.

²⁶El a făcut ca toĹŁi oamenii, ieĹźiĹŁi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faĹŁa pământului; le-a aĹźezat anumite vremuri Ĺźi a pus anumite hotare locuinĹŁei lor,

²⁷ca ei să caute pe Dumnezeu, Ĺźi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.

²⁸Căci Ă®n El avem viaĹŁa, miĹźcarea Ĺźi fiinĹŁa, după cum au zis Ĺźi unii din poeĹŁii voĹźtri: „Suntem din neamul lui…”

²⁹Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu…

"The Body"(2001)/„Misiune în Ţara Sfântă”

Un film de curand vazut mi-a confirmat o mai veche banuiala. In ciuda aparentului regres public al religiei, in ciuda superficialitatii crezurilor si practicilor, Religia ramane o componenta fundamentala si periculos de importanta pentru omenire.
Filmul „The Body” cu Antonio Banderas in rolul unui preot iezuit scoate la iveala prin SF-ul scenarizat implicatiile colosale ale faptului religios asupra vietii si echilibrului umanitatii.
Actiunea este relativ simpla: in Ierusalim, o evreica arheolog descopera intr-o zi intr-un mormant un schelet. Mormantul este sigilat cu o moneda stantata din vremea lui Pilat din Pont, iar scheletul se dovedeste a fi al unui barbat care fusese rastignit. Evreica arheolog indrazneste sa creada ca ar putea fi descoperirea care s-o faca „nemuritoare”: scheletul lui Isus din Nazaret. Implicatiile adeveririi acestor supozitii pun pe jar serviciile secrete israeliene, care atrag in investigatii Vaticanul. Misiunea foarte delicata este incredintata unui preot iezuit (care fusese inainte in contraspionaj). Pe masura ce zvonul, oricat de bine pazit, ajunge la urechile palestinienilor miza politica a identificarii scheletului rastignitului creste incredibil. In ipoteza dovedirii ca era vorba de scheletul Nazarineanului, crestinismul avea sa dispara ca religie, evreii nu mai puteau conta pe ajutorul Americii evanghelic-„sioniste” iar Islamul ramanea cea mai numeroasa religie a lumii. Atat Vaticanul cat si Israelul si palestinienii sunt la cota de alarma maxima. Santajul si negocierile il scarbesc insa pe preotul iezuit care in final isi pastreaza credinta in Hristos cel Inviat dar isi pierde credinta in superiorii sai care manipuleaza religia in folosul politic si material propriu,nepasandu-le de adevar de fel…
Filmul nu este stralucit nici prin prezenta chipesului actor, nici prin obisnuita adrenalina „made in violenta-love-mister” . In schimb, punerea in scena a unui atat de fantezist scenariu are meritul de a sublinia implicatiile incomensurabile ale religiilor, atat cat si cum au supravietuit pana in postmodernism.